Exclusiv. Ambasadorul Rusiei la Bucureşti îi răspunde lui Traian Băsescu

Data publicării:
MALGINOV

Şeful statului a acuzat Moscova că provoacă tensiuni în regiunea Mării Negre pentru că urmăreşte să-şi extindă frontierele până la gurile Dunării. Interviul integral cu ambasadorul rus va putea fi urmărit sâmbătă, de la ora 22.30, în emisiunea „Paşaport Diplomatic”.

Balazs Barabas, realizator Digi24: De curând a avut loc şedinta CSAT, primul-ministru Ponta s-a întâlnit cu preşedintele Băsescu, au avut discuţii, după care preşedintele Băsescu a declarat că Rusia urmăreşte să-şi extindă graniţele la cele din perioada URSS şi până la braţul Chilia al Dunării. Cum comentaţi?

Oleg Malginov, ambasadorul Rusiei în România: Analizăm textul declaraţiei de ieri a preşedintelui, şi, credeţi-mă, sunt vremuri foarte dificile. În fiecare zi, mulţi politicieni din România fac multe declaraţii, pe multe canale, dar trebuie să le analizăm şi să comunicăm în mod corespunzător, adică obiectiv, către capitalele noastre. Această afirmaţie nu este nouă, am mai auzit-o. Noi nu o putem accepta. Nu avem asemenea planuri.

Balazs Barabas: Militarii care au fost prezenţi în Crimeea şi care nu au avut însemne militare prin care se puteau identifica şi preşedintele Putin a recunoscut că aceşti militari, cu sau fără însemne erau ruşi...

E. S. Oleg Malginov: Nu pot adăuga nimic în plus la ceea ce a spus deja preşedintele. Da, trupe ruseşti au fost acolo, se referea şi la flotă, care este cu siguranţă o unitate destul de mare şi aceştia erau acolo să prevină vărsarea de sânge. Vărsarea de sânge s-ar fi putut întâmpla. Vedeţi ce se întâmplă acum în Odessa sau în regiunile estice ale Ucrainei. Este vărsare de sânge. În Crimeea nu a fost deloc sânge. Unii vor spune în regulă, referendumul a fost ilegal pentru că erau ruşii în zonă şi tuturor le era frică de ruşi şi au mers la urnele de vot şi au votat da. Acum în estul Ucrainei sunt mulţi ucraineni, forţe militare care luptă acolo şi oameni care mor acolo zilnic. Dar oamenii au ieşit la vot şi din păcate sau din fericire, nu ştiu, au votat, în ciuda forţelor armate şi a ameninţărilor. Deci în Crimeea au fost ameninţaţi şi au votat într-un fel din cauza ruşilor şi aici au votat din cauza a ce? Nu este logică afirmaţia.  

Despre ameninţarea vicepremierului Dmitri Rogozin, care spunea că peste România va zbura data viitoare la bordul unui bombardier, ambasadorul Rusiei la Bucureşti spune că toate declaraţiile legate de politica externă a Rusiei sunt făcute de preşedinte, prim-ministru şi ministrul de Externe. Iar declaraţia lui Rogozin a fost făcută pe o reţea de socializare, puţin prea directă şi emoţională, în opinia lui Oleg Malginov.

Interviul integral cu ambasadorul rus, sâmbătă, de la ora 22.30, în emisiunea „Paşaport Diplomatic” de la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri