Amenzi în dosarul sclavilor de la Berevoești. Primarul este printre cei sancționați

Data publicării:
berevoesti

Primarul localităţii argeşene Berevoeşti, Florin Proca, secretarul comunei şi asistentul social din cadrul Primăriei au fost amendaţi de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) după ce, în cadrul verificărilor făcute de Corpul de control al prefectului, au fost descoperite mai multe nereguli în documentele privind acordarea de ajutoare sociale localnicilor din Berevoeşti.

Primarul din Berevoeşti, Florin Proca, a primit din partea AJPIS Argeş trei sancţiuni în valoare totală de 7.500 de lei, secretarul comunei a primit tot trei amenzi cu acelaşi cuantum, în timp ce asistentul social din cadrul Primăriei Berevoeşti a fost sancţionat cu două amenzi în valoare totală de 2.000 de lei pentru nereguli în documentele legate de acordarea de ajutoare sociale localnicilor, a declarat, joi, pentru News.ro prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare.

Acesta a precizat că sancţiunile au fost aplicate de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Argeş în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al prefectului, care a fost trimis la Berevoeşti după deschiderea de către DIICOT a anchetei privind traficul de persoane.

Prefectul Cristian Soare a precizat că printre neregulile constatate în documentele privind acordarea de ajutoare sociale de către Primăria Berevoeşti se numără: neefectuarea în termen a unora dintre anchetele sociale, neemiterea dispoziţiilor în termen, necalcularea orelor de muncă prin raportarea la salariul minim actualizat, nesoluţionarea în termen a cererilor pentru ajutor social, neîntocmirea proiectelor dispoziţiilor în termen.

Controalele la Primăria Berevoeşti continuă, a precizat Cristian Soare.

Prefectul judeţului Argeş a trimis Corpul de Control la Primăria Berevoeşti după ce DIICOT a făcut zeci de percheziţii în localitate într-un dosar de trafic de persoane. Anchetatorii au descoperit 12 adulţi şi doi copii care erau ţinuţi sclavi de către zeci de romi din această localitate. 37 de persoane au fost arestate preventiv şi se află în arest la domiciliu în acest dosar.

14 dintre cei arestaţi sunt beneficiari de ajutoare sociale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...