Arena Naţională ar putea fi redeschisă în martie

Data publicării:
arena nationala agerpres 11.1.2016

Răzvan Sava, primarul general interimar al Capitalei: „În urma testelor făcute a reieșit că materialul este de clasa B, deci este compatibil cu legislația în vigoare și pe baza expertizei trebuie să primim agrementul necesar ca Arena Națională să obțină autorizația de securitate la incendii. Îi solicit public domnului Dâncu să grăbească procedurile la minister și să elibereze acel agrement. Cel mai târziu pe 21 martie am putea deschide stadionul. În cazul în care Ministerul Dezvoltării nu eliberează agrementul voi găsi altă soluție pentru a redeschide stadionul.”

Stadionul a fost inchis in noiembrie anul trecut, odată cu înăsprirea legii privind siguranța la incendiu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunța la finalul anului trecut că Arena Națională nu are un aviz de siguranță la foc și nu poate fi deschis în condiții de siguranță.

Recepția stadionului a fost făcută în 2011 chiar dacă cest lucru se știa încă din momentul inaugurării și a funcționat oarecum ilegal până în toamna anului trecut.

În aceasta perioadă s-au făcut o serie de demersuri pentru redeschiderea stadionului și s-a adus în discuție și acel agrement tehnic, un document care trebuie să certifice că materialul din care este făcut acoperișul retractabil este rezistent la foc.

S-au efectuat două teste, unul în România, care arăta ca materialul „arde ca hârtia” conform spuselor primarului general interimar Răzvan Sava, în timp ce al doilea test făcut în Italia arată că materialul este rezistent la foc.

Ministerul Dezvoltării trebuie să analizeze situația și să ia în considerare unul dintre cele două teste.

De remarcat și schimbarea de atitudine a primarului general interimar care ieri spunea că nu își va asuma sub nicio formă redeschiderea stadionului și mizează doar pe litera legii, iar astăzi a declarat că dacă nici până pe 21 martie stadionul nu este deschis, atunci va încerca să găsească o altă soluție.

Șeful Federației de Fotbal, Razvan Burleanu a declarat că există posibilitatea ca Arena Națională să treacă în administrarea Federației printr-un contract de comodat pe termen mediu între Primărie și Federație. Practic, administrator ar deveni Federația care ar putea să își asume în integritate răspunderea pentru deschiderea stadionului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri