BIHOR. 500 de locuitori din Sînmartin au protestat faţă de explorarea gazelor de şist în zonă

Data publicării:
protest gaze

„Ponta nu uita, România nu-i a ta!”, „Nu corporaţia face legislaţia!”, „Ponta dacă te vrea, pleacă în America!”, sunt sloganurile pe care le-au strigat cei 500 de participanţi la protest.

Oamenii au ieşit în stradă supăraţi că prefectul de Bihor a blocat în instanţă referendumul privind explorarea gazelor de sist, pe care primarul comunei vrea să-l organizeze în 26 ianuarie.

„Referendumul ne-a fost atacat în contencios administrativ, dar nu ştiu, o să vedem, instanţa se va pronunţa şi sper că va fi în favoarea noastră! Sper ca Guvernul României să ne vadă, să ne audă. Nu este permis ca la noi, în Băile Felix să se pună vreo sondă”, a declarat Lucian Popuş, primarul comunei Sînmartin.

Pentru localnici, începerea explorărilor în zonă ar însemna distrugerea staţiunii Băile Felix, care face parte din comuna Sînmartin.

„Suntem foarte-foarte supăraţi! Suntem foarte-foarte hotărâţi! Dacă se încalcă această dorinţă a localnicilor va deveni moarte de om aici. Nu dorim gaze de şist! Nu dorim sonde! Dorim democraţie şi libertate! Să nu se treacă peste voinţa poporului!”, a spus unul dintre participanţi.

Lupt împotriva gazelor de şist pentru că atacă apele termale! Toată comuna se bazează pe turişti şi ar fi păcat ca această staţiune, care este foarte veche, să dispară”, a afirmat alt protestatar.

Manifestaţiile vor continua dacă Executivul nu va interzice explorarea şi exploatarea petrolului şi hidrocarburilor neconvenţionale în regiune.

Oamenii se tem că vor avea soarta celor de la Pungeşti, al căror protest îl susţin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri