Într-o localitate izolată din Vaslui, un copil de cinci luni, cu pneumonie, a fost preluat cu elicopterul SMURD şi adus la Iaşi. Iniţial, o ambulanţă a fost trimisă la apelul de urgenţă, însă n-a putut ajunge din cauza zăpezii.

Embed:

 

Bebelușul este asistat de medicul de familie, fiind adus la dispensar cu febră și tuse.

„Suspiciunea de diagnostic este o pneumonie interstițială. Noi am fost solicitați să-l transportăm la Spitalul din Huși. La ieșirea din oraș ambulanța a rămas blocată în zăpadă împreună cu freza. Distanța este destul de mare, în jur de 40 de kilometri până la locul solicitării. A fost solicitat să intervină elicopterul pentru a prelua copilul”, a spus Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Acesta a adăugat că starea bebelușului este stabilă.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că aseară s-a mai înregistrat un caz medical. Din nefericire, o femeie însărcinată în 7 luni a născut un făt mort prin naștere asistată, o ambulanță cu șenilată ajungând după două ore la pacientă. „Toată misiunea adurat în jur de 4-5 ore”, a precizat Daniel Ungureanu.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!