Cazul copilului ucis de maidanezi. Reprezentanții ONG-ului care a adoptat unul dintre câini vor fi audiați

Data publicării:
politie ancheta caini mediafax-3

Șeful ASPA a ajuns la Parchet în cursul zilei de ieri. Acesta le-a zis procurorilor că are conștiința împăcată și că va deschide o anchetă proprie pentru a avea o evidență exactă a câinilor vagabonzi.

Astăzi vor sosi la audieri și reprezentanții ONG-ului Caleidoscop, despre care se spune că ar fi sterilizat și ar fi adoptat unul din cei șase câini care l-au atacat pe micuț.

Tot astăzi ar trebui să dea declarații și părinții micuțului, dar sunt slabe șanse să-și facă apariția, deoarece azi îl înmormântează pe copilul de 4 ani.

Sancţiuni minore, fără soluţii reale

Primele sancţiuni aplicate în cazul copilului sfâşiat de câini sunt revoltătoare, susţin părinţii, care îşi vor conduce astăzi băiatul pe ultimul drum.

Şeful Poliţiei Locale Sector 2, Aurel Dobrilă, şi directorul general al DGASPC, Isabela Hurjui, au fost sancţionaţi pentru lipsa de reacţie în realizarea atribuţiilor, primarul Neculai Onţanu propunând Comisiei de Disciplină demiterea acestora.

Paznicul terenului a fost amendat cu 300 de lei pentru că nu îndeplinea în mod legal această funcție.

Firma care deține terenul respectiv, o agenție imobiliară, a fost amendată cu 2.000 de lei pentru că nu a asigurat în mod legal serviciile de pază pentru proprietatea pe care o deține în zona Lacul Tei.

Băiatul ucis de maidanezi va fi înmormântat, astăzi, la ora 13.00, la Cimitirul "Sfânta Vineri" de pe Calea Griviţei.

Luni, doi copii, unul de 6 ani, respectiv 4 ani, au fost atacați de câini lângă Parcul Tei din București. Copilul de 4 ani a decedat, iar celălalt a fost transportat la spital pentru îngrijiri. Medicii legiști au stabilit că băiețelul de 4 ani avea sute de plăgi pe corp și a murit în urma hemoragiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri