Ce alternative are autostrada lui Oprescu. Candidatul lui Nicușor Dan vrea să o suspende

Data publicării:
57106860682ccf90329983d0

Cele trei soluții ar fi realizarea unei străpungeri care să continue strada Preciziei până în centura Capitalei sau realizarea unei străpungeri pe strada Liniei, unde se află o cale ferată abandonată şi unde nu ar fi nevoie de expropieri pentru realizarea drumului până la centură, potrivit Economica.net.

O altă soluţie ar fi realizarea unei străpungeri în continuarea bulevardului Timişoara care ar avea doar câteva sute de metri până la centură.

Cele trei variante nu sunt îmbrățișate de toți bucureștenii. Persoanele care susțin proiectul autostrăzii afirmă că cel mai mare avantaj al noului pod este că cei care vin pe Uverturii sau din zona nouă a cartierului Militari (Militari Residence) vor putea ajunge pe Splai fără a mai trece prin intersecţia Uverturii cu Virtuţii de la pasajul Lujerului, care este blocată foarte des.

Există însă şi susţinători ai proiectului care spun că doar pasajul în sine nu rezolvă absolut nimic. "Pe axa Crângaşi-Lujerului nu se schimbă absolut nimic pentru că la Crângaşi blocajul artificial de la trecerile de pietoni semaforizate nu se schimbă cu nimic, iar la Lujerului intersecţia cu Uverturii va bloca traficul ca şi în trecut. Când pasajul va avea conexiune spre vest, măcar spre intersecţia Apusului cu Uverturii, va putea reduce din traficul între pasaj şi Lujerului şi va rezolva în parte problema la Lujerului şi Iuliu Maniu", spune un membru al forum.peundemerg.ro

Potrivit forum.metrouusor.com, lucrările avansează vizibil, fiind demarată construcţia podului pe partea de vest a Şoselei Virtuţii, pe partea cu Catedrala Catolică, reprezentanţa Ford şi staţia de carburanţi Lukoil.

Lucrările la Penetraţia - Splai - Ciurel - A1 sunt derulate de asocierea de firme JV Bogl – Astaldi – Eurocontruct -Tehnologica şi Proiect Bucureşti, termenul estimat pentru finalizare fiind de 35 luni, de la începerea lucrării, respectiv anul 2014. Valoarea lucrării la artera de 8,3 km ce ar urma să facă legătura între Splaiul Independenţei şi autostrada A1 este de circa 580 milioane de lei, conform devizului general. Reprezentanţii municipalităţii spun ca pasajul va fi gata în 2016.

Drumul expres va porni de la intersecţia Şoseaua Virtuţii cu Splaiul Independenţei, va merge pe lângă Lacul Morii până la intersecţia cu bulevardul Uverturii, după care va trece pe lângă staţia de tratare a apei Roşu-Militari şi va ieşi din Bucureşti prin comuna Chiajna. Va traversa Centura Capitalei, va trece prin Comuna Dragomireşti-Vale şi va ieşi în A1, la km 13, Pod Ciorogârla.

Viitorul proiectului este strâns legat și de rezultatul alegerilor pentru fotoliul de primar al sectorului 6 traversat de autostradă. Mihai Daneș, unul dintre locuitorii sectorului 6, critic al proiectului, a pierdut lupta în instanţă pentru demolarea noului pasaj de la Ciurel, însă acum candidează la Primăria Sectorului 6 din partea Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB) şi promite să oprească proiectul “megalomanic” al fostului edil-şef al Capitalei Sorin Oprescu. Rampa pasajului de la Ciurel trece prin faţa casei sale și de aceea Daneș vrea să suspende proiectul drumului expres care ar uma să lege Splaiul Independenţei cu Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. “Voi scoate din PUZ-ul sectorului 6 această lucrare”, promite Mihai Daneş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri