Cel mai slab an pentru RA-APPS

Data publicării:
VILA GEOANA 22

Cel mai mare câştig al RA-APPS anul trecut a fost pentru Vila 11 din Snagov oferită iniţial ca opţiune de reşedinţă fostului preşedinte Traian Băsescu.

2,6 milioane de euro a primit Regia, după trei licitaţii eşuate şi după ce preţul a fost redus cu o treime.

Cristina Roşca, director al unei companii imobiliare: „Vechimea imobilului este foarte importantă în decizia de achiziţie şi a preţului final. Pentru că atunci când imobilul este vechi are nevoie de amenajări, de reconsolidări”.

La fel s-a întâmplat şi cu o clădire din strada Grigore Alexandrescu. A fost vândută doar după ce preţul s-a redus cu 30%. Regia a luat pe ea 2,1 milioane de euro. În schimb pentru vila în care a locuit Mircea Geoană, RA-APPS a reuşit să obţină dublul sumei de pornire a licitaţiei. Un dezvoltator imobiliar a plătit un milion de euro.

Iar acum vrea să o închirieze. Sunt însă proprietăţi care nu au fost cumpărate pentru afaceri, ci pentru a servi drept locuinţe.

Regia Protocolului de Stat, la care lucrează peste 2.100 de angajaţi, deţine aproximativ 650 locuinţe, peste 75 de vile şi mai mult de 250 de hectare de teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR şi ocupate de actuali sau foşti demnitari. Acestora li se adaugă zeci de spaţii comerciale, ferme şi unităţi turistice.

Unul dintre cele mai valoroase imobile din patrimoniul RA-APPS este hotelul Triumf din Capitală. A fost scos la licitaţie prima oară în 2007, cu un preţ de pornire de 40 de milioane de euro. Acum, la nouă ani distanţă, hotelul poate fi cumpărat cu 17 milioane de euro, mai puţin de jumătate faţă de preţul iniţial.

Întregul patrimoniu RA-APPS este evaluat între 500 de milioane şi 1 miliard de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri