Peste 200.000 de euro au primit aproape 200 dintre persoanele care au fost afectate de tragedia de la Colectiv. Fundația Estuar a oferit sprijin material atât supraviețuitorilor, cât și familiilor persoanelor decedate în accident.

 

Pe parcursul acestui an, fundația Estuar a anunțat că susține un program de sprijin pentru victimele accidentului din Clubul Colectiv, prin:

- servicii de terapie, individuală sau de grup. În fiecare zi de miercuri sau de joi, se organizează, sub conducerea doctorului Cristian Andrei, grupuri de suport, unde familiile și prietenii celor ce au decedat în urma accidentului se pot întalni;

- decontări de facturi ca urmare a intervențiilor medicale ale supraviețuitorilor accidentului din Clubul Colectiv;

- alocarea de diverse produse de tipul cremelor, gelurilor speciale și necesare în procesul de vindecare. 

Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv s-a iscat un incendiu provocat de patru artificii. În acel moment, în club se aflau peste 400 de tineri. Într-un minut, încăperea se aprinde și 26 de oameni mor pe loc. Peste 150 ajung arşi la spital. 37 dintre ei vor pierde ulterior lupta cu moartea.

Citiți și: VIDEO. #Colectiv | Un minut şi o secundă

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!