Compania care s-a ocupat de autostrada Sibiu-Orăștie, ce urmează să fie demolată, a proiectat un drum de munte la câmpie

Data publicării:
drumul national 56

Zeci de kilometri din Drumul Naţional 56, care leagă Craiova de de Calafat, sunt străjuiţi pe ambele sensuri de rigole care au peste un metru şi jumătate adâncime. Mai mult, drumul aflat încă în constucţie nu e semnalizat corespunzător. Lipsesc cu desăvârşire indicatoarele de drum în lucru.

Pentru un şofer care circulă regulamentar, iar din faţă îi vine un autoturism pe contrasens, e practic imposibil să tragă pe dreapta. Priviţi în această porţiune cât de adânc este şanţul”, transmite corespondentul Digi24 Sidonia Ghindeanu.

Şoferii se tem că în condiţii de vizibilitate redusa ar putea ajunge în şant

„Şanţurile astea foarte mari pe marginea drumului, nu ştiu dacă aşa au gândit-o ei. Nu există parapete nimic, un semn ceva, ai ieşit de pe linie, te-ai dus.

Dacă dai în şanţul ală mori, nu te mai găseşte nici Dumnezeu acolo. Pe timp de iarnă, un mic derapaj, un lucru fatal, adâncimea şanţului, cât are – un metru sau aproximativ, că nu l-am măsurat - e deja riscant”, spun oamenii care circulă pe DN 56.

Temerile șoferilor sunt confirmate și de statisticile Poliției rutiere.

Alin Apostol, purtător de cuvânt I.P.J. Dolj: Din nefericire, pe 7 decembrie, anul curent, pe DN 56 în afara localităţii Radovan s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia o persoană a decedat, iar alte șase au ajuns la spital pentru îngrijiri.

Mai mult, de-a lungul timpului, constructorul a fost amendat pentru nesemnalizarea lucrărilor.

Alin Apostol, purtător de cuvânt I.P.J. Dolj: S-au aplicat mai multe sancţiuni reprezentând nereguli constatate în ceea ce priveşte semnalizarea necorespunzătoare a obstacolelor sau a lucrărilor, fapt ce punea în pericol siguranţa participanţilot la trafic.

Şeful de la Drumuri din Craiova spune că proiectul a fost supervizat de colegii lui din Bucureşti.

Alin Goga, director de investiţii CNADNR Craiova: Când a început implementarea acestuia implementarea s-a făcut direct de CNADR București, DRDP Craiova neavând decât un rol de spectator. Nu pot fi zilnic cum sunt eu la 10-15 minute de lucrare. Practic niște oameni din CNADR pe baza proiectului din birou au hotărât peste noi și peste realitățile care erau în teren și se derulau zi de zi.

Contractul de servicii de consultanţă pentru proiectarea şi supervizarea lucrărilor de reabilitare a drumului a fost castigat de firmele Consitrans SRL si Luca Way SRL. Documentul a fost semnat la sfarşitul lui 2004, anul înfiintării Companiei Nationale de Drumuri. Valoarea contractului -aproape 2,8 milioane de euro fara TVA.

Alin Goga, director de investiţii CNADNR Craiova: Proiectantul ți-a prezentat un proiect pe care tu l-ai aprobat ca beneficiar în consiliul tău tehnico-economic. Nu te obligă un proiectat să îi aprobi proiectul, ci tu îl analizezi și spui că este bun. Tu, CNADR, ai spus că este bun!

Societatea S.C. Consitrans SRL este contralată de Eduard Hanganu, Viorica Hanganu şi Mihai Olariu şi are ca obiect de activitate activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică. Numele firmei apare în scadalul autostrazii Sibiu-Oraştie. Potrivit unui raport al CNADR inginerul Consitrans responsabil de lucrare ar fi închis ochii la mai multe nereguli săvârşite de constructorul autostrăzii. Conducerea societatii Consitrans nu au putut fi contactată.

discuţie reporter - portar Consitrans S.R.L.

„Eu răspund la centrală şi interioare. La interioare, dacă domnul director a plecat eu n-am de unde să-l iau. Dacă nu v-a răspuns, e plecat atunci.”

Alin Goga, director de investiţii CNADNR Craiova: Anul următor urmează să facem recepția cel puțin pe prima parte a drumului. Ar fi niște costuri foarte mari să refacem lucrarea care e făcută pe bani europeni și nu putem interveni asupra ei timp de cinci ani de zile.

Valoarea totala a proiectului este de 72 de milioane de euro.

Reabilitarea DN56, dintre Craiova și Calafat presupune, pe lângă asfaltarea a 80 de kilometri de drum, construirea a două poduri noi, reabilitarea altor cinci, construirea a 61 de podețe și a opt intersecții dar și reabilitarea a 12 parcări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri