Gerul din ultimele zile a ţinut pornite centralele de apartament, iar consumul de gaze naturale a crescut cu peste 40 la sută faţă de primele zile ale anului. Specialiştii estimează că vom depăşi 67 de milioane de metri cubi de gaz consumaţi mai ales de locuinţe, pentru că marii consumatori industriali au pus lacăt pe fabrici.

 

FOTO Gulliver/ Getty Images

Producţia, importurile şi stocurile de gaze naturale nu fac faţă consumului mare din aceste zile. Pentru că sursele interne nu făceau faţă cererii mari, s-a trecut la consumul gazelor din conductele sistemului naţional de transport. Volumul de gaze din conducte a scăzut cu 3 milioane de metri cubi în opt ore. Astfel, la prânz, Transgaz a instituit stare de alertă. Următorul pas ar fi fost starea de criză, în care marii consumatori ar fi fost întrerupţi pentru a nu fi afectată populaţia. Pentru a nu ajunge până acolo, directorul Transgaz anunță că va mări importurile.  

ACTUALIZARE ORA 19:45  Starea de alertă a fost decretată astăzi, chiar de către compania de stat Transgaz, pe site-ul acestei companii. A fost o informație publică ce consemna această situație începând cu ora 12:00. Interesant este că după ce Digi24 a transmis aceste informații, ele au fost șterse de pe site-ul companiei.

Mai mult, compania a dat un comunicat de presă în care a spus că nu e nicio problemă în ceea ce privește distribuția și transportul gazelor naturale:

„SNTGN Transgaz SA informează public că nu sunt probleme în funcționarea Sistemului Național de Transport gaze naturale și în asigurarea surselor de gaze necesare acoperirii consumului în această perioadă cu temperaturi foarte scăzute.

Sistemul Național de Transport gaze naturale este în echilibru și funcționează la parametri normali. Transgaz monitorizează permanent starea sistemului și întreprinde toate acțiunile necesare pentru menținerea în echilibru a acestuia”.

Embed:

Astăzi, consumul de gaz a fost în creștere și a atins un vârf, la 65 de milioane de metri cubi. Cantitățile din import, producția internă și depozitele sunt insuficiente, așa că s-a trecut la consumul gazelor din conductele magistrale, iar cantitatea din aceste conducte a scăzut cu 3 milioane de metri cubi, de la ora 6:00 până la ora 14:00. Așadar, compania de stat a intrat în stare de alertă. Până la starea de criză nu mai era decât un pas, dar reprezentanții Transgaz spun că nu va fi cazul de așa ceva, pentru că vom suplimenta importurile. Dacă am fi avut o situație de criză, atunci ar fi trebuit să fie opriți marii consumatori industriali, în primul rând centralele care produc energie electrică pe bază de gaze naturale, iar producătorii de apă caldă și căldură, cum este Elcen, să treacă pe păcură. Transgaz dă asigurări însă că nu va fi o situație de criză. Totuși, gerul va continua și în următoarele zile, spun meteorologii.  

„Noi suntem responsabili pentru echilibrarea sistemului şi astăzi am avut o achiziţie de 5 milioane de metri cubi în plus faţă de ce au cumpărat ceilalţi utilizatori de reţea pentru a acoperi deficitul. Trebuie să aducem surse noi. În ţară sursele sunt limitate. Consumul este mai mare decât sursele interne”, a declarat joi, pentru Digi24, Petru Văduva, director general Transgaz.

Reporter: Veţi cere mai multe gaze din import mâine?

Petru Văduva: Vom face o altă achiziţie mâine, corect!

Reporter: Dar mai multe decât astăzi?

Petru Văduva: Nu, cam ăsta este deficitul zilnic pe care trebuie să-l acoperim. 

Embed:

 

Este stare de alertă din cauza gerului. Producţia, importul şi stocurile de gaze naturale nu fac faţă consumului mare de zilele acestea.

La 6 dimineaţa în conducte erau stocate 34 milioane mc gaz, la 12.00, cantitatea a scăzut la 32 milioane mc, iar la 14.00, la 31 milioane mc.

Embed:

Specialiştii estimează că la 18.00, atunci când se va atinge un vârf de consum, se va intra în stare de criză.

De ce este declarată starea de alertă:
- importurile, extragerea din depozite şi producţia internă nu fac faţă cererii
- se consumă gaze din reţeaua de conducte
- cantitatea de gaze din conducte a scăzut de la 34 mil mc la ora 6:00 până la 31 mil mc la ora 14:00

Ce înseamnă starea de criză:
- riscul ca sistemul de alimentare cu gaze să se destabilizeze
- sunt închişi marii consumatori pntru a nu suferi populaţia
- primele închise: centralele electrice de la Brazi şi Iernut
- Elcen trece pe producţie de păcură.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!