Parcul Drumul Taberei, reamenajat cu 18 milioane de euro, nu are niciun metru de spaţiu verde în plus, potrivit raportului Curţii de Conturi care mai arată că vechile bănci, coşurile de gunoi şi leagănele de la locurile de joacă nu se mai regăsesc în actele contabile. Primăria Sectorului 6 spune că inventarul nu era gata când au venit inspectorii în control.

Embed:

Un locuitor din sectorul 6 avea la dispoziţie doar 16,76 mp de spaţiu verde, deci sub media Capitalei, arată Raportul Curţii de Conturi din perioada 2007 -2014. Reamenajarea Parcului Drumul Taberei urma să repare oarecum acesstă situaţie, însă Inspectorii de Curţii de Conturi spun că nu s-a întâmplat aşa.

„În cazul parcului Drumul Taberei, lucrările de amenajare a terenului nu au avut ca rezultat creşterea suprafețelor verzi sau regenerarea vegetaţiei în spaţiile verzi degradate în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Fostul viceprimar al Sectorului 6 a precizat că mărirea spațiului verde era posibilă doar dacă se mișcorau aleile pietonale sau zona din față.

Era un proiect care avea şi plusuri şi minusuri. Era o investiţie de 18 milioane de euro, dacă îmi aduc bine aminte, care presupunea modernizarea parcului. Parcul e înconjurat de bulevard, în spate are blocuri şi există şi o zonă de protecţie Apa Nova. Mărirea spaţiului verde era posibilă doar dacă se micşorau aleile pietonale sau zona din faţă. Mai mult, s-au făcut acele poduri şi pe suprafaţa de protecţie a podurilor s-a pus nişte gazon, dacă putem considera spaţiu verde. Betonul în plus a apărut pe acele poduri care înainte nu existau. Dar nici nu au luat din suprafaţa de spaţiu verde pentru că ele au fost pe deasupra”, a declarat fostul viceprimar al Sectorului 6, Gabriel Petrea.

În faţa criticilor Curţii de Conturi, Primăria Sectorului 6 spune că nu putea mări suprafaţa verde pentru că „proiectul s-a executat pe acelaşi amplasament, nefiind arondată parcului o suprafaţă mai mare."

Inspectorii care au făcut verificările au mai scos în evidenţă şi alte nereguli.

Raportul Curţii de Conturi arată că la finalul anului 2014, Parcul Drumul Taberei avea un patrimoniu estimat la 3,4 milioane de lei însemnând bănci, locuri de joacă şi alte investiţii făcute de primăria de sector. Patrimoniul nu se regăsea însă şi în acetele ADP sector 6 şi mai mult a dispărut complet după reamenajare.

Reprezentanţii Primăriei sectorului 6 susţin că aveau timp să inventarieze bunurile până în vara lui 2015. În plus, unele au fost mutate în alte parcuri, iar altele au fost reciclate.

„Pentru scoaterea din evidenţa contabilă a activelor fixe a fost aprobată lista cu dotările ce nu mai pot fi utilizate. Au fost reciclate 1740 de kilograme de deşeuri din plastic şi 18.369 de kilograme de fier”, a precizat primăria Sectorului 6.

Într-adevăr, erau nişte bănci în parc, era o fântână arteziană făcută. Nu mai ştiu ce era pe acolo care să poată fi considerată investiţie majoră. Băncile acelea din parc le-a preluat ADP-ul şi le-a mutat în alte parcuri. Deci nu s-a pierdut investiţia”, a precizat Gabriel Petrea.

Lucrările de modernizare a Parcului Drumul Taberei au început pe 10 mai 2013 şi, conform contractului, urmau să fie gata în 18 luni. Nu s-a întâmplat aşa. Reamenajarea celui mai mare parc din Sectorul 6 şi unul dintre cele mai mari din Bucureşti a fost terminată cu un an întârziere.

Investiţia din Parcul Moghioroş este cea mai mare de acest fel făcută în București și singura finanțată din fonduri europene.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!