Dacia pregătește un nou Duster. Va fi mai mare și cu șapte locuri

Data publicării:
duster

Noul Duster va avea parte de mai multe modificări importante faţă de precedenta generaţie. Potrivit informaţiilor publicate de AutoExpert, Duster 2017 va fi realizat pe platforma modulară a modelelor Renault Megane și Talisman, Dacia urmând să renunţe la platforma celei de-a doua generații Renault Clio, pe care au fost construite şi modelele Logan şi Sandero.

Noul Duster ar urma să fie mai lung cu 18 cm şi, în premieră, interiorul va putea fi aranjat astfel încât să aibă șapte locuri. Tot în premieră, cutia automată de viteze va fi disponibilă şi pe maşinile vândute în afara Rusiei. Însă, sub capotă schimbările nu vor fi atât de mari. Şoferii vor avea de ales în continuare între motorul de 1,5 litri pe motorină şi cel de 1,2 litri pe benzină.

Anul trecut Duster a fost cel mai popular model Dacia. A fost vândut în 331.000 de exemplare, însă doar jumătate dintre ele au avut sigla mărcii româneşti. Jumătate au fost vândute cu sigla Renault. Daciile Duster vândute pe piaţa europeană sunt produse la fabrica din Mioveni. În restul lumii, SUV-ul compact este asamblat în alte cinci fabrici, sub mărcile Renault Duster sau Nissan Terrano.

Însă, pe acelaşi principiu, sigla Dacia ar putea fi aplicată pe o maşină popularizată mai înainte de Renault. Conceput pentru piaţa indiană, Mini SUV-ul Kwid ar urma să fie vândut în Europa de Dacia. Este o maşină care costă doar 3.900 de dolari pe piaţa indiană, de două ori şi jumătate mai puţin decât vărul său mai mare, Duster.

Pe piaţa din Europa, Kwid va trebui să respecte reguli mai stricte de poluare şi siguranţă, aşa că preţul său de pornire va fi ceva mai mare decât în India. Probabil că se va apropia de cel al Daciei Logan.

Francezii de la Renault au prezentat de curând o versiune îmbunătăţită a lui Kwid. A primit un nou motor de un litru şi va putea fi dotat cu noua cutie de viteze Easy-R, care are un schimbător manual, dar nu are pedală de ambreiaj. Cutia Easy-R a fost prezentată pentru prima oară de Dacia, anul trecut la Salonul de la Frankfurt. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri