Discuție telefonică Băsescu-Biden: Orice intervenţie rusă în Ucraina înseamnă o încălcare a legislaţiei internaţionale

Data publicării:
26307

 

Potrivit Casei Albe, vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a discutat vineri cu preşedintele Traian Băsescu, principalele subiecte abordate fiind relaţiile bilaterale, summitul NATO programat în septembrie în Marea Britanie şi situaţia din Ucraina.

„Cei doi lideri au exprimat satisfacţie în legătură cu relaţia bilaterală dintre Statele Unite şi România şi au discutat despre contribuţiile valoroase pe care România le are în domeniul securităţii internaţionale”, precizează Preşedinţia SUA.

Vicepreşedintele Statelor Unite şi preşedintele României au fost de acord că planurile de apărare ale NATO trebuie să fie „complete şi să poată răspunde ameninţărilor provenind din estul, sudul şi sud-estul Alianţei”.

Cei doi lideri constatat că orice tentativă a Rusiei de a interveni în Ucraina sub pretextul unui ajutor umanitar va fi considerat o încălcare a reglementărilor internaționale și o violare a suveranității și integrității a Ucrainei”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Armata ucraineană susține că a distrus, astăzi, o parte dintre vehiculele militare ruseşti care au pătruns aseară în estul ţării, a anunţat purtătorul de cuvânt al forţelor armate. Informaţia apare la doar câteva ore după ce Kievul, dar şi NATO au confirmat „incursiunea” vehiculelor rusești.

În replică, Ministerul rus al Apărării a negat informaţiile privind trimiterea unui convoi militar rus în Ucraina.

„Forţele ucrainene distrug fantome”, a declarat generalul Igor Konacenkov, un oficial din Ministerul rus al Apărării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri