Distrugătorul USS Donald Cook soseşte în Marea Neagră pentru a doua oară în acest an

Data publicării:
DDG75-Cookcrs


Actualizare 16.30. Hari Bucur Marcu, expert în securitate, a comentat întoarcerea în Marea Neagră a distrugătorului USS Donald Cook.

„Faptul că Rusia a ales să scoată Ucraina din ecuația privind flota sa din Marea neagră, o flotă militară numai rusească e acolo, restul statelor riverane și mai ales statele membre ale NATO, s-a luat măsura ca permanent în Marea Neagra pe o durată de timp limitată fiecare navă să fie prezentă în Marea Neagră”, a spus expertul în securitate la Digi24.

„Se aplică articolul 5, pe urmă apoi 6 și 7 din Tratatul de la Washington prinvind constituirea NATO. Prezența ei este aproape obligatorie când Rusia are un comportament imprevizibil și agresiv”, a punctat Hari Bucur Marcu.


Prezenţa distrugătorului USS Donald Cook în Marea Neagră reafirmă angajamentul Statelor Unite în vederea consolidării parteneriatelor şi capacităţilor operaţionale comune între SUA, NATO şi partenerii regionali, se arată în comunicat.

„Prezenţa (distrugătorului USS) Donald Cook în Marea Neagră are ca scop să ofere asigurări şi în acelaşi timp să demonstreze angajamentul nostru de a coopera îndeaproape cu aliaţii NATO în vederea consolidării securităţii maritime”, a declarat comandantul navei, comandorul Charles Hampton.

Forţele navale americane trimit în mod regulat nave în Marea Neagră, în conformitate cu legislaţia internaţională şi cu Tratatul de la Montreux.

USS Donald Cook s-a mai aflat anul acesta în Marea Neagră, în perioada 10-24 aprilie, când a efectuat o vizită în portul Constanţa.

Un avion de vânătoare rus a zburat atunci la joasă altitudine, în mod repetat, deasupra distrugătorului american Donald Cook, Pentagonul condamnând acţiunea „provocatoare şi neprofesionistă” a Rusiei.

Ankara a semnalat la 13 aprilie prezenţa unui avion rus de recunoaştere în Marea Neagră, în apropierea spaţiului aerian al României, Bulgariei şi Turciei. Potrivit Statului Major al armatei turce, un avion militar rus de tip Iliuşin IL-20 (Coot-A, conform terminologiei NATO) a fost observat în spaţiul internaţional, în largul coastelor României, Bulgariei şi Turciei. "Apropiindu-se dinspre România, un avion rus de tip Iliuşin IL-20 a zburat 30-40 de kilometri paralel cu coastele Turciei, în spaţiul aerian internaţional", a precizat Statul major al armatei turce. Forţele aeriene turce au trimis patru avioane de vânătoare de tip F-16, de la bazele aeriene Bandirma şi Merzifon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri