Dosarul cărnii alterate: Zece persoane au fost reţinute de DIICOT

Data publicării:
carne-9


ACTUALIZARE ora 5:40 Alte două persoane au fost reţinute.

Printre cei duşi la audieri se numără şi părinţii tenismenei Sorana Cârstea, care deţin o fabrică în Târgovişte.

Procurorii DIICOT urmăresc destructurarea a două grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă.

Potrivit anchetatorilor, suspecţii ar fi achiziţionat prin intermediul unor societăţi comerciale din România carne şi ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie şi GermaniaMarfa era cumpărată legal, dar firmele nu plăteau TVA, pentru că aşa prevede legea pentru tranzacţiile intracomunitare. Marfa ar fi fost apoi vândută către beneficiarul final prin adăugarea TVA.

În cazul în care marfa urma să expire în câteva zile, era reetichetată în mai multe depozite din Bucureşti, Iaşi sau Cluj-Napoca şi astfel îi era prelungită valabilitatea. Ulterior, era scoasă la vânzare. În acelaşi timp, carnea expirată era procesată în abatoare şi vândută sub formă de carne tocată ori era trimisă firmelor de catering.

Ancheta vizează şi câţiva dintre marii producători de carne din România. Procurorii spun că aceştia exportau carnea fictiv în Ungaria şi Bulgaria, după care marfa se întorcea în ţara noastră prin firme fantomă. Patronii scăpau astfel de plata taxelor, în timp ce vindeau carnea la negru pe piaţa din România. Firmele fantomă implicate în importurile de carne stricată erau înfiinţate, în schimbul unor mici sume de bani, de complici din Republica Moldova, Ucraina şi chiar Kenia.

În total, 129 de tone de carne şi produse din carne au fost retrase definitiv, iar alte 100 oprite temporar de la comercializare. În urma controalelor de miercuri, inspectorii ANPC au dat amenzi în cuantum de 71.500 lei.

Românii mănăncă aproape 1,1 milioane de tone de carne pe an. Având în vedere că 40% din această cantitate nu este fiscalizată, statul pierde anual 230 de milioane de euro. Din cele peste 2000 de firme verificate anul trecut, doar 300 au scăpat fără să fie amendate.


--------------------------

Procurorii DIICOT - Structura Centrală au realizat miercuri 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă, informează instituţia într-un comunicat de presă.

Controale au avut loc şi la depozite din Bucureşti, Iaşi, Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri