Primăria sectorului 6, acuzată că a branșat ilegal un cartier la rețeaua de electricitate. UPDATE: Poziţia oficială ENEL

Data publicării:
pene de curent getty

UPDATE. Poziţia oficială ENEL

Reţeaua de iluminat public din cartierul Brâncuşi a fost pusă în funcţiune înainte de finalizarea, conform legislaţiei în vigoare, a tuturor paşilor necesari pentru furnizarea energiei electrice şi racordarea la reţeaua de distribuţie a Enel. Compania noastră şi-a aratat toată deschiderea pentru soluţionarea acestei probleme şi a transmis Primăriei Sectorului 6, care este proprietarul reţelei de iluminat public din cartierul ANL Brâncuşi, necesitatea de a depune documentaţiile pentru finalizarea acestui racord, precum şi faptul că suntem obligaţi, conform legislaţiei, să înterupem alimentarea cu energie electrică până la obţinerea de către beneficiar a unui racord definitiv. Confirmăm faptul că Primaria Sectorului 6 a depus, pe data de 19 februarie 2015, cereri de emitere a Avizului Tehnic de Racordare pentru reţeaua de iluminat public din cartierul ANL Brâncuşi. Acesta este primul pas, dintr-o serie de mai multe etape (unele în sarcina noastră, ca operator al reţelei de distribuţie, altele fiind sub controlul beneficiarului), pentru finalizarea procedurii de conectare definitivă. Analizam cu celeritate solicitarea Primăriei, astfel încât, toţi paşii ce ţin de Enel să fie realizaţi în cel mai scurt timp posibil.


Cei care locuiesc în cartierul Constantin Brâncuși din sectorul 6 vor sta în continuare în întuneric cel puțin până la începutul săptămânii viitoare. Atunci a promis Primăria sectorului 6 că oamenii vor avea din nou curent pe stradă.

Compania de electricitate a decis în urmă cu două săptămâni să taie curentul de pe stradă pentru că a descoperit că vreme de șase ani primăria de sector nu a avut documentele necesare și străzile au fost luminate pe un branșament parțial.

Primăria sectorului 6 trebuie să plătească acum 100.000 de lei pentru curentul consumat în tot acest timp și să facă rost în următoarele zile de toate documentele necesare pentru ca această zonă a cartierului să fie rebranșată la electricitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri