Taximetriști verificați pentru evaziune

Data publicării:
test taxi

Un şofer a primit de la inspectorii RAR o listă întreagă de neregului. Pentru fiecare dintre ele are de plătit câte o amendă.

„Capota motor nu se deschide. Anvelopa faţa dreapta uzată. Aripă dreapta faţă deteriorată. Lipsă dotări: extinctor, trusă medicală, triunghi reflectorizant, lampă la număr nu aveţi”, spune un inspector RAR.

Starea deplorabilă a unor taximetre care circulă în Capitală le-a adus şoferilor amenzi de până la cinci mii de lei. Dar n-a fost singura problemă pe care au descoperit-o poliţiştii.

„Îmi arată cursele pe care el le-a efectuat astăzi. Vedeţi, toate sunt pe preţul de pornire. El cu dispozitivul ăsta, pe care l-am găsit ascuns într-un prosop în maşină, apasă lângă aparatul de taxat şi îi resetează suma indicată ca valoare. Adică dumneavoastră ca client vedeţi că vă costă 15 lei cursa, plătiţi 15 lei, nu vă eliberează bon fiscal. El apoi restează valoarea respectivă şi o să îi indice 1,39. El pentru atât va plăti TVA”, spune un polițist.

Prinşi cu mâţa în sac, unii şoferii recunosc că folosesc acel dispozitiv pentru a înşela statul.

Reporter: Vă asumaţi greşeala asta?
Șofer de taxi: Atâta timp cât am semnat procesul verbal...
Reporter: Riscaţi să rămâneţi şi fără licenţă.
Șofer: O să rămân şi fără pâine în prag de sărbători.

În jumătate de oră, poliţiştii au găsit trei taximetrişti care „fentau” aparatul de taxare.

Reporter: Aveţi un dispozitiv de tip cuarţ?
Șofer de taxi: Ce e ăla?
Reporter: Ăla de lângă scaun, jos. Ia uitaţi-l!

Din 23 de bonuri câte a eliberat un taximetrist într-o zi, 16 erau taxate cu un leu şi 39 de bani.

12 taximetrişti au fost amendaţi cu sume între 1.000 şi 5.000 de lei şi riscă să rămână timp de trei luni fără licenţa de taxi.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri