Exerciţiu antiterorist de amploare lângă București. Participă SRI, Jandarmeria şi IGSU

Data publicării:
sri exercitiu-1

Exerciţiul va fi organizat la staţia de pompare Călăreţi, situată la 50 de kilometri de Bucureşti, considerată una dintre cele mai mari staţii de pompare a ţiţeiului din Europa.

În apropierea localităţii Călăreţi funcţionează o staţie de pompare intermediară, complet automatizată, prin care se transportă ţiţei provenit din import sau extras din platforma continentală a Mării Negre.

„Staţia este situată pe principala rută de transport ce face legătura între Constanţa şi rafinăriile, respectiv depozitele petroliere amplasate în Ploieşti şi Piteşti, fiind o subunitate modernă care deţine, pe lângă automatizarea tehnologică, sisteme inteligente antiefracţie şi de detectare a intruşilor, respectiv de protecţie la incendii”, se arată în comunicatul Conpet.

Exerciţiul de vineri este primul exerciţiu de intervenţie antiteroristă de mare anvergură organizat la o staţie de pompare a ţiţeiului din România, potrivit Conpet. 

Exerciţiul de intervenţie antiteroristă de la Călăreţi face parte din programul „Securitatea Energetică a României”, pe componenta „Securizarea Sistemului Naţional de Transport al Ţiţeiului prin Conducte”.

Tema aplicaţiei din data de 17 iunie 2016 este „Intervenţia specializată a forţelor din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului pentru rezolvarea unui incident complex, de natură teroristă, la un obiectiv din cadrul Sistemului Naţional  de Transport al Ţiţeiului prin Conducte, aflat în competenţa Jandarmeriei Române pe linie de pază şi protecţie”, a precizat Conpet. 

Conpet, un monopol al transportului ţiţeiului prin conducte controlat de stat, deţine infrastructură critică naţională, iar Sistemul Naţional de Transport al Ţiţeiului administrat de companie este considerat de importanţă strategică, conform legislaţiei în vigoare. 

„Livrarea ţiţeiului către rafinării, în condiţii de maximă siguranţă, este o problemă de securitate naţională. În acest sens, managementul societăţii, prin implicarea la toate nivelurile ierarhice şi prin luarea unor decizii proactive, a implementat politici care faciliteaza reducerea riscurilor de securitate şi restabilirea, în cel mai scurt timp, a stării de normalitate la nivelul activităţii specifice”, a declarat directorul general al Conpet, Liviu Ilaşi, citat în comunicat. 

La exerciţiu vor participa reprezentanţi din ministere, comnpanii de stat, servicii secrete şi alte instituţii cu rol în siguranţa naţională. 

Conpet operează o reţea de peste 3.800 de kilometri de conducte, prin care transportă ţiţei şi produse petroliere pentru companii precum OMV Petrom, Lukoil sau Rompetrol. 

Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deţine 58,7% din acţiuni. Societatea este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 619,9 milioane lei (137 milioane euro), calculată la ultima cotaţie de închidere, de 71,60 lei/acţiune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri