Liderul MISA Gregorian Bivolaru a fost dus miercuri în faţa unui judecător la Curtea de Apel din Paris unde i s-a prezentat cererea de extrădare emisă de autorităţile române. Următoarea înfăţişare va avea loc peste trei săptămâni, iar până atunci Bivolaru rămâne închis într-un penitenciar de maximă securitate din apropierea capitalei Franţei.

Embed:

Avocaţii liderului MISA fac tot posibilul ca acesta să nu schimbe penitenciarul de lângă Paris cu unul din ţara natală - le-au spus magistraţilor că există pericolul ca drepturile lui Gregorian Bivolaru să fie încălcate în România, dar şi că el nu are discernământ.  

O decizie a justiției franceze ar putea fi luată pe 23 martie, când magistraţii francezi vor dezbate şi cererea de eliberare, depusă de avocaţii lui Gregorian Bivolaru. Apărătorii lui invocă faptul că liderul MISA are statut de refugiat politic în Suedia şi, potrivit Convenţiei de la Geneva, nu poate fi extrădat.     

Pe lângă faptul că a susţinut, în faţa magistraţilor francezi, că e cetăţean bulgar, Gregorian Bivolaru a mai avut un argument, în încercarea de a scăpa de arestare. Potrivit apărătorilor săi, înainte de 1989, un institut psihiatric din România a stabilit că el nu are discernământ. Judecătorii nu vor ţine însă cont de aceste afirmaţii, pentru că ei trebuie să dea o decizie doar în privinţa extrădării. În România, liderul MISA are de ispăşit o pedeapsă de 6 ani de închisoare, pentru trafic de persoane şi act sexual cu un minor.

Embed:

Audierea lui Gregorian Bivolaru a avut loc la Curtea de Apel şi a durat doar 15 minute, timp în care judecătorul i-a transmis lui Gregorian Bivolaru existenţa documentelor trimise de autorităţile din România, în speţă mandatul de arestare, dar şi un schimb de e-mailuri între tribunalul de la Sibiu şi autorităţile franceze, în care se specifică, printre altele, că Bivolaru ar putea beneficia de un nou proces în cazul în care va fi extrădat. Judecata propriu-zisă va avea loc pe 23 martie”, relatează Sebastian Perju, corepondent Digi24 în Franţa.

Tot pe 23 martie, magistraţii francezi vor dezbate şi cererea de eliberare, depusă de avocaţii lui Bivolaru, pe motiv că este refugiat politic în Suedia şi, potrivit Convenţiei de la Geneva, nu poate fi extrădat în România.

E un dosar foarte important. De asemenea, e important ca autorităţile române să poată interveni, să trimită documente prin care să explice de ce vor extrădarea. Dl Bivolaru a aflat că va rămâne în arest cât timp judecătorul va studia dosarul. Cerem eliberarea sa deoarece este refugiat politic în Suedia, iar Franţa nu trebuie să predea un refugiat politic autorităţilor române, deoarece riscă să-i fie încălcate drepturile pe teritoriul României”, a spus Elodie Journeau, avocata lui Gregorian Bivolaru.

Apărarea susține că liderul MISA se află la Paris doar în vacanţă, pentru a vizita salonul de cărţi vechi, unde a şi fost arestat, el având domiciliul în Suedia, și exclude posibilitatea rejudecării lui în România.

Avocaţii au argumentat de ce rejudecarea lui Gregorian Bivolaru în România e imposibilă: „În mod normal atunci când la un proces există o decizie definitivă de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, nu văd cum, juridic vorbind, se poate explica deschiderea unui nou proces”, spune avocata Elodie Journeau.

Gregorian Bivolaru nu a explicat de ce iniţial s-a prezentat poliţiei franceze drept cetăţean bulgar. În schimb, a menţionat că, înainte de 1989, el a fost declarat iresponsabil de un institut psihiatric din România. Judecătorul nu va ţine cont de aceste precizări, deoarece audierea se referă strict la procedura de extrădare.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!