Pentru scriitorul Gabriel Liiceanu, gravă este complicitatea profesorilor universitari care au girat cărţile spre libertate ale celor condamnați. Fără această complicitate, fenomenul nici nu ar fi existat, spune Gabriel Liiceanu, într-un interviu acordat RFI România.

Embed:

„Este un comic enorm, care merge până acolo încât poţi să-ţi pui problema că cine a imaginat această lege şi-a bătut joc de noi. O închisoare nu este un institut de cercetări al Academiei, iar deţinuţii nu sunt oameni de ştiinţă. Aşa încât în principiu, ideea că în închisori se pot face lucrări ştiinţifice este ori cinică, ori imbecilă. Este evident că nu este imbecilă, este doar cinică, pentru că este un mod de a ajuta pe cei care au intrat la închisoare să-şi scurteze pedeapsa. Aici este grozăvia lucrului! Dacă ai vedea asta la teatru, sala ar râde, ar spune ce comedie absurdă superbă. Or noi trăim asta pe viu. O societate întreagă stă şi discută, de câteva săptămâni de zile, ceva care cred că reprezintă o premieră mondială. Nu poţi să faci lucrări ştiinţifice cu puşcăriaşi, unii dintre ei agramaţi total, analfabeţi”, spune Gabriel Liiceanu.

„ A comite o lucrare ştiinţifică înseamnă a contribui cu ceva, indiferent cu cât, cu un milimetru măcar, la avansarea cunoaşterii într-un domeniu bine stabilit. Or niciuna dintre aceste lucrări, a priori vă spuneam, nu poate să reprezinte aşa ceva. Dacă vă aruncaţi... ne aruncăm un ochi pe titlurile acestor lucrări, lucrurile devin hilare în cel mai înalt grad. O altă chestiune gravisimă este că lucrurile astea nu se pot petrece decât cu complicitatea unor oameni din afara închisorii. Toate aceste titluri trebuie să aibă atestul de importanţă publică al unui specialist, al unui profesor. Toată lista profesorilor care şi-au dat acordul că aceste subiecte sunt importante pentru societatea română, ar trebui cercetaţi toţi aceştia de către DNA de ce au făcut-o!”, adaugă scriitorul.

Ultimul lucru grav care se întâmplă, toţi oamenii ăştia au intrat la închisoare pentru o infracţiune. Or ei sunt puşi prin această lege în situaţia de a comite încă una, în interiorul închisorii, pentru că în mod fatal ei fură, mint, sunt în impostură făcând aceste lucrări (...). Editurile care publică asemenea mizerii nu riscă nimic, cei care dau recomandările, de care vorbeam, nu riscă nimic. Faptul că sunt amestecaţi în povestea asta mari prelaţi, episcopi, mitropoliţi, este o grozăvie.

Întrebat de ce s-ar compromite aceşti profesori, cât şi editurile, Gabriel Liiceanu a răspuns: „Nu se compromit, pentru că ele nu sunt necompromise de la apariţie, sunt edituri, aşa-numite edituri, care n-au nici o vocaţie culturală, care tratează cartea ca pe cârnaţi, este un mijloc de a câştiga un ban, indiferent cum. Vă daţi seama ce prestigiu are o editură care publică, iată, cărţi de puşcăriaşi analfabeţi. Nu-şi pune problema că s-ar compromite, îşi pune problema cum să câştige un ban. Aceşti oameni, pentru a scăpa de o lună de puşcărie, sunt dispuşi să plătească foarte mult. După ce au furat foarte mult au bani şi pot corupe”.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!