Gardienii din penitenciare încep protestele: Cer bani mai mulți și pedepse mai dure pentru deținuții care îi agresează

Data publicării:
spaga penitenciar

Cele mai multe dintre revendicările gardienilor sunt legate de banii pe care îi câştigă. Chiar dacă salariile le-au fost mărite anul trecut, ei spun că în continuare sunt mici, orele suplimentare nu sunt plătite şi nici nu se fac angajări.

Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical: „Se adună anual 500.000 de ore suplimentare efectuate şi necompensate sub nicio formă. Ca să compensezi cu timp liber ai nevoie de alţi salariaţi pregătiţi şi calificaţi care să intre în locul lor şi cum tu nu îi ai pe ăştia, ești în imposibilitatea de a respecta o prevedere legală.”

Fără să fie motivaţi financiari, gardienii se plâng că şi siguranţa le este ameninţată, nu numai la locul de muncă, ci şi în timpul liber.

Ștefan Teoroc, președinte al Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare: „Pe o secție cu regim deschis se află 200-300 de deținuți și acolo avem un agent, se mai nimerește câte un doctor și câte un psiholog când e nevoie. Sunt neînarmați, circulă neînsoțiți de alte trupe speciale.”

Florin Stoica, secretar al Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare: „Sunt extrem de mulți cei care, pentru a se afirma în lumea lor închisă din penitenciare, când agresează un alt coleg de detenție sau un cadru, e un blazon. Ăla și-a făcut un nume. Nu pățește absolut nimic”.

Singura sancțiune pentru deținuți e că pentru o lună nu mai au dreptul la vizite sau la pachete. Chiar la finalul săptămânii trecute, un ofițer ar fi fost atacat de prietenii unui deţinut.

Ștefan Teoroc: „Se deplasa spre locuință cu fiul lui, mașina lui a fost oprită în trafic de o dubă din care au coborât opt bărbați, care i-au atacat cu răngi și cu lovituri de pumni. Evident, mesajul este de intimidare.”

Chiar dacă sindicaliştii spun că întregul sistem scârțâie din cauza subfinanțării, singura modalitate de a protesta este în afara programului. Legea le interzice să facă efectiv grevă.

Florin Stoica: „E o infracțiune asta. Greva în tot sistemul militar e interzisă.”

300 de angajați vor protesta în fața sediul Ministerul Justiției, iar colegii lor - care se află la lucru, vor purta banderole negre în semn de protest. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri