Gigel Ştirbu: Nu voi fi de acord ca patrimoniul cultural de la Roşia Montană să aibă de suferit din cauza exploatării aurului

Data publicării:
gigel stirbu mediafax

Gigel Știrbu / Foto: Mediafax

Gigel Ştirbu a spus că a fost membru „în celebra comisie de la Roşia Montan㔺i că nu şi-a schimbat punctul de vedere pe care îl avea la momentul respectiv.

„Am spus-o şi acolo că, din punctul meu de vedere, până nu suntem siguri că acel patrimoniu naţional, cultural, din acea zonă va fi recuperat sau va fi protejat, nu cred că cineva din Ministerul Culturii va putea fi de acord cu o exploatare minieră din acea zonă. Sunt convins că, în momentul de faţă, nu există un pericol iminent vizavi de acel patrimoniu”, a spus Gigel Ştirbu.

El a precizat că a intrat în posesia unui studiu care a fost comandat de Ministerul Culturii unor specialişti din Marea Britanie, privind posibilitatea ca Roşia Montană să intre în patrimoniul universal UNESCO.

Gigel Ştirbu a spus că va pune la dispoziţia membrilor Comisiei de cultură a Senatului acest studiu în următoarea perioadă.

„Nu sunt o persoană care să mă opun dezvoltării ţării, exploatării resurselor, dar, ca ministru al Culturii, nu o să fiu niciodată de acord - inclusiv prin punerea la dispoziţie a mandatului meu - ca o părticică de patrimoniu să aibă de suferit din cauza unei intervenţii industriale”, a adăugat Gigel Ştirbu.

El a mai spus că este convins că „lucrurile vor lua o turnură favorabilă” în cazul Roşia Montană.

De asemenea, Gigel Ştirbu a adăugat că, dacă se impune, Ministerul Culturii va organiza o dezbatere publică în următoarea perioadă cu privire la subiectul Roşia Montană.

Organizarea unei dezbateri publice privind Roşia Montană i-a fost recomandată ministrului Culturii de senatorul PNL Sorin Ilieșiu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri