Gunoi abandonat de primari

Data publicării:
gunoi

În comuna Broscăuţi, Primăria colectează gunoiul numai de la oamenii care locuiesc în centru. Deşeurile ajung, însă, într-o râpă aflată tot în centrul satului.

„S-o depozitat gunoi acolo. S-o mai pus, dar o împins, o venit cu macaraua, cu vola de la primărie şi tot împinge pământul, împinge la vale peste gunoi”, spune o localnică.

Ceilalţi localnici se plâng că deşi au plătit taxa de 25 de lei pe an pentru gunoaie, trebuie să se descurce singuri cu deşeurile. Cei mai mulţi strâng gunoiul în curte şi îi dau foc.

Firma care avea contract cu Primăria Broscăuţi refuză să mai ridice gunoiul. Gigă Făbultoc, patronul firmei de salubritate spune că „primăria de la Broscăuți are o datorie de 67.000 de lei, iar gunoiul nu l-am ridicat de patru luni. Firma merge în pierdere, pierde în jur de 2.400-2.500 de lei pe lună.”

În localitatea Curteşti, în schimb, localnicii sunt nevoiţi să-şi ducă singuri gunoiul câţiva kilometri la singura platformă de colectare din sat.

„Eu am 65 de ani, ce fac, mă duc doi kilometri cu gunoiul? Și am plătit, pe anul ăsta am plătit gunoiul cât mi s-o cerut”, se plânge un sătean.

Dumitru Viţel, primarul comunei Curteşti, spune că primăria nu mai poate aduna gunoiul din poartă în poartă, dar „cei care sunt interesați pot face contract cu firma de salubritate și le ia gunoiul de la poartă”.

Şeful Gărzii de Mediu Botoşani spune că a încercat în zadar să îi sancţioneze pe primari. Numai la Broscăuţi, edilul a primit o amendă de 30.000 de lei, pe care, însă, nu a plătit-o.

„Voi verifica asta la Curteşti. Noi urmează să mergem la Broscăuţi. Acolo a fost amendată primăria”, spune Răzvan Rotaru, inspector-şef la Garda de Mediu Botoşani.

În judeţul Botoşani este construită o groapă de gunoi ecologică la Stăuceni. Deşi este terminată de un an, nici până acum nu s-a organizat licitaţia pentru desemnarea operatorului de gunoi. Autorităţile judeţene spun că acest lucru se va face în toamnă, asta deşi primăriile tot nu vor avea bani pentru serviciul de salubritate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri