IKEA cumpără păduri în România

Data publicării:
Ikea afp

IKEA nu a anunţat nici suma, nici vânzătorul. Au comunicat doar că proprietăţile se află în centrul şi nord-estul ţării. Dacă în privinţa banilor e greu de avansat o cifră, în privinţa celui de la care a cumpărat se pot face câteva presupuneri. Există un singur jucător privat care avea în proprietate o asemenea suprafaţă de păduri, universitatea Harvard. Şi această ipoteză capătă şi mai multă consistenţă având în vedere că voia să vândă.

Planul IKEA pare a fi asigurarea întregului ciclu al producţiei. România devine prima ţară în care producătorul suedez de mobilă îşi va administra propriul fond forestier. Şi promite că va face exploatare sustenabilă.

Cu această proprietate, grupul suedez ajunge să deţină circa 0,5% din întreaga suprafaţă a pădurilor din România.

Lemnul ar putea fi folosit local. IKEA are peste 20 de furnizori în România, care fac în principal canapele, fotolii, mese şi scaune.

Producătorul suedez a avut chiar şi o fabrică proprie, în Suceava, însă a închis-o în urmă cu şapte ani şi a preferat să lucreze cu diverse firme locale. Achiziţiile IKEA în România depăşesc 400 de milioane de euro pe an.

Deşi nu dezvăluie de unde a preluat cele peste 33.000 de hectare, IKEA dă, totuşi câteva indicii. În comunicatul despre achiziţie, compania vorbeşte de proprietate, la singular, ceea ce sugerează că a fost o singură sursă a achiziţiei. Şi nu există în România latifundiari atât de mari. Dacă sunt scoase din calcul Romsilva, care e doar un administrator al pădurilor statului, sau biserica ordotoxă, mai rămâne o singură variantă: Universitatea Harvard.

Instituţia americană de învăţământ, care funcţionează ca o corporaţie, avea la un moment dat 35.000 de hectare de pădure în România. Şi, de mai bine de un an, scosese la vânzare proprietatea. Harvard deţinea pădurile prin firma Scolopax, iar reprezentantul acesteia în România, Dragoş Lipan Secu, a fost în centrul unui scandal de corupţie. Acesta a fost acuzat de procurori că lua mită pentru a vinde pădurile la suprapreţ tocmai către firma pe care o reprezenta. Şpaga ar fi depăşit un milion de euro. Conform unor estimări în funcţie de preţul de piaţă, Harvard ar fi plătit circa 100 de milioane de euro pentru a aduna întregul său fond forestier.

Scolopax avea ca acţionar Phemus Corporation, care are aceeaşi adresă ca Harvard Managament Company. Aceasta administrează active de aproape 33 de miliarde de dolari, active ale universităţii americane.

IKEA are un magazin în Bucureşti şi a anunţat că a cumpărat terenul pentru a doua locaţie, tot în Capitală. Vânzările anuale, printr-un singur magazin, se apropie de 100 de milioane de euro.  

Grupul IKEA a venit în România în 2007, iar în prezent colaborează cu 20 de furnizori autohtoni, de la care cumpără produse în valoare de 400 de milioane de euro pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri