Cazul Ekeng | În căutarea răspunsurilor

Data publicării:
ambulanta ekeng stadion-2

Reporter: „Cum se făceau acele analize medicale?”

Mircea Rednic, antrenor Dinamo Bucureşti: „Se făceau foarte bine, nu a fost nicio problemă”.

Reporter: „Şi cum nu s-au descoperit problemele?”

Mircea Rednic, antrenor Dinamo Bucureşti: „Nu ştiu”.

Anchetatorii vor să afle, în primul rând, dacă moartea jucătorului dinamovist putea fi prevenită. Mai ales că informaţiile obţinute la vizita medicală pe care Patrick Ekeng a făcut-o la începutul anului nu corespund cu descoperirile legiştilor.

Simona Nanoveanu, directorul adjunct al Institutului Naţional de Medicină Sportivă: „Dimensiunea septului ne-a fost dată de ecografia care a fost de 11, iar Medicina Legală a dat dimensiunea septului mai mult decât dublu, 24”.

Ioan Coman medic cardiolog: „Îngroşări foarte importante de peste 10% sunt greu de presupus că se pot instala într-un termen atât de scurt”.

Emilian Hulubei, președinte AFAN: „Rămâne întrebarea dacă ecografia a fost făcută corect? Dacă aparatura cu care s-a făcut ecografia era una performantă? Dacă a fost un rezultat corect al ecografiei”.

Tocmai din cauza acestor controverse, plata asigurării de viaţă făcută de club pe numele fotbalistului e sub semnul întrebării.

Alexandru Ivan, director firmă asigurări: „Dacă problemele respective au apărut între timp și au fost ascunse asiguratorului, nu au fost aduse la cunoștința asiguratorului, este un caz clar de excludere și societatea de asigurări nu este nevoită să plătească despăgubiri”.

În vârstă de 26 de ani, Patrick Ekeng a murit la Spitalul Floreasca, după ce s-a prăbuşit pe teren, în timpul meciului Dinamo-Viitorul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri