Incendiu în Centrul Vechi al Capitalei: „Oricând există riscul să sărim în aer cu toții”

Data publicării:
incendiu

Fotografiile ne-au fost trimise de un telespectator Digi24 prin formularul DigiVOX.

„S-a întrerupt lumina dintr-o dată şi eu am ieşit să văd ce se întâmplă şi... fum în curte... nu am ştiut de unde vine focul, am început să ţip, să ies afară, am dat telefon imediat la 112”, a spus o locatară.

„Clădirile fiind vechi, firele sunt cum sunt, că nimeni nu s-a... decât le-a dat cu vopsea pe afară ca să pară că-s frumoase”, spune un alt locatar.

Pompierii au avut o misiune dificilă, patru ore a durat întreaga operaţiune.

„Incendiul a fost deosebit datorită străzilor înguste şi, ca de obicei, a problemelor cu hidranţii. Am intervenit cu 11 autospeciale cu apă şi spumă, două autoscări, autospeciale de lucru la înălţime, două echipaje de prim ajutor, două descarcerări şi maşina medicului de urgenţă”, a declarat Paraschiv Petre, comandatul grupului 1 de intervenții.

Oamenii care locuiesc în centrul vechi sunt nemulţumiţi că autorităţile nu au făcut nimic să renoveze clădirile, care se pot prăbuşi în orice moment. Ei spun că au făcut zeci de sesizări către primărie, fără a primi vreun răspuns.

Toate clădirile astea din centrul vechi cad pe noi. Nimeni nu ia măsuri, nimeni nu face nimic pentru noi, locatarii care au mai rămas în clădirile astea vechi. Au făcut atâtea restaurante, atâtea cafenele şi oricând există riscul să sărim în aer cu toţii”, spune un alt locatar.

Centrul vechi al Capitalei este o locaţie cunoscută pentru numărul mare de incidente de acest tip, clădirile nefiind renovate sau amenajate de la începutul anului 1900. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...