Informările SRI privind dezinfectanții. Reacția autorităților: „Nu am primit, nu-mi amintesc”

Data publicării:
dezinfectanti digi

Analiza pe documente oficiale ale SRI arată că „în perioada 2011-2016 au fost transmise 4 informări factorilor de decizie locali (preşedinţilor Consiliilor judeţene Cluj şi Vâlcea, respectiv prefectului Cluj şi centrali (ministrului Sănăţii), care cuprind aspecte referitoare la calitatea necorecorespunzătoare a dezifectanţilor utilizaţi în unităţi spitaliceşti, inclusiv a celor furnizaţi de SC Hexi Pharma”, se arată în comunicatul Comisiei de Control asupra activităţii SRI. Serviciul reclama faptul că Hexi Pharma ar fi fost favorizată la unele licitaţii şi ar fi primit contracte în mod ilegal. Autorităţile locale vizate, contactate de Digi24, neagă că ar fi primit vreo informare care că vizeze activitatea firmei de dezinfectanţi.

„În perioada în care am preluat conducerea CJ nu am primit o asemenea informare”, a spus Gheorghe Păsat, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

„Nu am primit niciodată nicio informare, mai ales legat de Hexi Pharma. Mi-aş fi adus aminte”, spune Florin Stamatian, fost prefect al judetului Cluj între 2011 și 2012.

Ancheta comisiei nu nominalizează direct autorităţile centrale care au beneficiat de informări. Dintre cei contactaţi de Digi24, nimeni nu îşi aduce aminte să fi primit vreun astfel de document din partea SRI.

Vin foarte multe informări. Nu-mi aduc aminte să fi citit ceva exact pe linia asta. Deci nu-mi aduc aminte, dar asta nu înseamnă că n-a fost inclus într-o informare sau ceva”, spune Raed Arafat, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, în prezent secretar de stat în Ministerul de Interne.

„Bănuiesc că aş fi ţinut minte, fiind o chestiune de specialitate, aş fi fost surprins să primesc informaţiile astea de la SRI”, spune Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii.

Fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Virgil Păunescu, spune că au existat informări problemele din sistemul de sănătate, dar nu şi despre dezinfectanţii diluaţi.

Acum, de la infecţii nosocomiale la Hexi Pharma este o distanţă lungă. Nu îmi aduc aminte să fie vreo informare despre dezinfectanţi, trucarea compoziţiei lor sau Hexi Pharma”, spune Virgil Paunescu, fost consilier prezidential.

Informările SRI au vizat şi alte probleme din sistemul de sănătate, cum ar infecţiile din spitale. Preşedinţii, premierii, şefii Parlamentului şi miniştrii Sănătăţii au primit 115 informări de acest gen. 388 au mers către autorităţi locale din toată ţara, iar 22 direct către organele aplicare a legii.

Pe cine a informat SRI despre problemele din spitale:

- 115 informări transmise autorităţilor centrale

- 388 de informări transmise către autorităţi locale

- 22 de informări către organele de aplicare a legii

Sursa: Parlamentul României 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri