Institutul „Ellie Wiesel” este îngrijorat de declaraţiile lui Marian Munteanu

Data publicării:
160412 bpn pnl marian munteanu 03 INQ Octav Ganea crop 1

Foto: Inquamphotos / Octav Ganea

Pe pagina oficială de internet a instituţiei a fost postat un comunicat referitor la Marian Munteanu. În primul rând, reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel” precizează că nu comentează „opţiunile pentru candidaturile la alegerile locale sau parlamentare ale partidelor politice”.

În continuare, documentul scrie că „persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare în măsura în care se confundă sau promovează simbolistica extremismului de dreapta interbelic și, respectiv, face declarații publice cu scopul de a minimaliza sau a nega o serie de realități istorice actuale”.

Ca exemplu este dată o declaraţie foarte recentă, de miercuri, a candidatului PNL la Primăria Capitalei. „Marian Munteanu a afirmat că: Legea 217/2015 este o lege antisemită. Nu prea există antisemitism, mai degrabă xenofobie. Toți suntem filosemiți pentru că suntem creștini”.

„Astfel de aprecieri populiste, lipsite de argumente nu fac decât să eludeze posibile evenimente sau stări emoționale generate de percepții socio-etnice negative sau de prejudecăți xenofobe, antisemite, rasiste”, se arată în comunicatul Institutului „Ellie Wiesel”.

Legea 217/2015 interzice organizaţiile şi simboluri cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri