Românul răpit în Burkina Faso cere ajutorul guvernului 

Data publicării:
iulian-ghergut3-1

Iulian Gherguţ, român răpit în Burkina Faso: Numele meu e Iulian Gherguţ. Provin din România. Astăzi e 18 august 2015. Am fost răpit în Tambao de grupul al-Mourabitoune. Cer familiei mele să mă ajute să scap cât mai repede cu putinţă. Îi salut pe părinţii mei. Cer directorului companiei Pan African, domnul Souleyman, guvernului din Burkina Faso şi din România să mă elibereze cât mai repede şi să asiste la negocieri.

Acesta este mesajul disperat al lui Iulian Gherguţ apărut la aproape cinci luni de când a fost răpit de la mina din Burkina Faso, unde era agent de securitate la o filială Timiş Corporation a controversatului om de afaceri Frank Timiş. Îşi spune mesajul în faţa camerei de filmare flancat de terorişti înarmaţi şi cu feţele acoperite. Interesant este că bărbatul vorbeşte despre negocieri, dar răpitorii nu au formulat până acum nicio revendicare. În aceste condiţii, misiunea autorităţilor este dificilă, spune un fost director al Serviciului Român de Informaţii.

Costin Georgescu, fost director SRI: Nu există, cum să vă spun, o metodă generală. Se reacţionează de la caz la caz. În primul rând, depinde de ce vor teroriştii. Dacă teroriştii vor bani, ştiţi bine că acest lucru nu se poate. Este, dacă vreţi, o măsură generală în lumea modernă, de a nu încuraja terorismul.

Serviciile Secrete, Ministerul Apărării, Administraţia Prezidenţială şi Ministerul de Externe au format o celulă de criză.

Celula de criză studiază în regim de urgenţă autenticitatea materialului video menţionat. (...) Celula de criză confirmă că persoana care apare în materialul video este cetăţeanul român în cauză”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Dar experţi în relaţii internaţionale cred că poziţia oficială a României va fi fermă: nu va negocia cu răpitorii.

Miroslav Taşcu Stavre, expert relaţii internaţionale: Trebuie să avem încredere că serviciile specializate îşi vor face treaba şi sperăm la un deznodământ fericit. Momentan, noi nu putem decât să comentăm ultimele informaţii. Aş privi, totuşi, partea plină a paharului, vestea bună, şi anume că e în viaţă. Dacă se află în viaţă înseamnă că negocierile şi uşa dialogului, oricum ar fi ea, este deschisă.

Gruparea Al-Mourabitoune care îl ţine ostatic pe român a fost înfiinţată recent, în 2013. În acelaşi an, a luat ostatici muncitorii unui complex de exploatare a gazelor din Algeria. 37 de oameni au murit atunci, iar printre care şi doi români.

În luna mai, jihadiştii le cereau oficialilor de la Bucureşti să ia în serios negocierile pentru viaţa lui Iulian Gherguţ.

Adnane Aboul Walid Al-Sahraoui, liderul Al-Mouarbitoune: Gruparea Al-Mourabitoune invită guvernul român să acorde o atenţie serioasă dosarului negocierilor cu privire la ostaticul român, care este în mâinile noastre.

Bărbatul a fost răpit în timp ce patrula în preajma minei din Tambao. După răpirea românului pe 4 aprilie, guvernul din Burkina Faso a creat o celulă de criză pentru acest caz.

Iulian Gherghuţ este căutat de atunci şi în statele vecine, Niger şi Mali. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri