METEO. Temperaturile de vară revin la mijlocul lui septembrie

Data publicării:
meteo soare lac

Prima zi de weekend aduce în jumătatea de est a ţării ploi, izolat însemnate cantitativ. În schimb, prin restul teritoriului, printre nori se va vedea şi soarele. Vântul se va face remarcat doar în Dobrogea şi Bărăgan, iar temperaturile maxime vor porni de la 16 grade în Moldova şi vor atinge 24 de grade în Banat şi Crişana.

În zilele viitoare condiţiile meteo se vor schimba din nou.

Duminică, soarele va fi generos, iar temperaturile revin la normal în toate regiunile. Mai mult, la începutul săptămânii viitoare, vremea se încălzeşte considerabil şi se aşteaptă temperaturi de vară la câmpie şi podiş. Marţi, în vestul ţării, maximele vor atinge 30 de grade.

La munte va ploua şi mâine, în special prin masivele estice şi cele sudice, unde se mai pot acumula cantităţi de apă mai însemnate. În plus, din când în când pe creste, vântul va mai prinde putere. Valorile termice vor fi curpinse între 8 grade în Ceahlău şi 17 grade la Stâna de Vale.

Cei aflaţi pe litoral au parte mâine de nori şi ploi moderate cantitativ. Vântul va fi intens, cu rafale ce vor depăşi 55 km/h. În aer se vor atinge 22 de grade, iar în apă cu unu-două grade mai puţin.

Vremea se va încălzi de la o zi la alta și în Bucureşti, iar soarele îşi va face apariţia. În primele zile ale săptămânii se vor depăşi, din nou 25 de grade Celsius.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri