METEO. Va ploua în toată țara

Data publicării:
ploaie umbrele getty

FOTO: Gulliver/GettyImages

La munte vor cădea şi ninsori, viscolite de vântul puternic îndeosebi la altitudini mari. Rafale de vânt, de peste 60 km/h vor fi şi în restul teritoriului, cu precădere în sudul Banatului. Cu toate acestea, temperaturile se menţin mai ridicate decât cele normale, cu maxime cuprinse, în general, între 4 şi 12 grade Celsius.

În zilele următoare, vremea se mai îndreaptă, iar temperaturile vor creşte foarte mult. Duminică se vor atinge maxime de 17 grade, dar va continua să plouă îndeosebi în jumătatea de vest a ţării.

Luni, ploile vor prefera tot vestul şi nord-vestul teritoriului, în timp ce în rest soarele va fi extrem de generos, iar temperaturile vor urca până la 21 de grade.

Cel mai cald va fi marţi, când sunt anunţate maxime cuprinse, în general, între 16 şi 22 de grade. Totuşi, ploile îşi vor face apariţia prin vest, nord şi centru.

În Bucureşti, cerul va fi înnorat, şi, trecător va ploua slab, îndeosebi spre dimineaţă. Vântul va sufla cel mult moderat, iar temperatura minima va fi de 2...3 grade Celsius.

În Capitală atmosfera va fi mohorâtă, şi va ploua în cea mai mare parte a zilei. Vântul va fi alert, iar la amiază termometrele vor indica 8...9 grade Celsius. Presiunea aerului va continua să scadă.

Duminică este posibil să mai cadă câţiva stropi de ploaie, dar vremea începe să se încălzească. Maximele vor atinge 18 grade luni şi chiar 21..22 de grade pe parcursul zilei de marţi. Atenţie însă, ca noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri