Mii de oameni au răspuns apelului lui Marian Godină. Banii pentru operația unei copile, strânși în timp record 

Data publicării:
marian godina la digi-1

Din 21 februarie încerca mama fetei să strângă banii necesari pentru operație, 32.000 de euro, fără succes. În doar o zi, circa 5.000 de oameni care îl urmăresc pe Marian Godină pe Facebook au răspuns apelului său și au donat pentru operația fetei.

„Îi promisesem Elenei, mamei Măriucăi, că va avea suma de bani necesară operației din Turcia și că îmi voi stoarce creierii pentru a găsi un mod de a face asta. Îi spusesem deja să se ocupe de plecarea lor spre Turcia și să ia bilete de avion pentru că banii se vor strânge precis. Imediat după ce am făcut această promisiune, m-am panicat puțin și mi-am dat seama că era posibil să fi greșit și că tocmai dădusem speranțe (deșarte poate) unei mame aflate într-o situație disperată. Elena încerca să strângă această sumă din 21 februarie”, a scris polițistul pe Facebook.

Marian Godină a scris că răspunsul la apelul său „a depășit orice așteptări” și le-a mulțumit celor care au donat.

„Ce ați reușit să faceți ieri și azi pe această pagină a depășit orice așteptări, atât pe ale mele, cât și pe ale Elenei. Aseară am sunat-o și a fost prima oară când am vorbit cu ea la telefon. Am reușit să vorbesc mai coerent cu ea abia după ce am convins-o să se oprească din a-mi mulțumi și din a-mi vorbi cu "dumneavoastră". Vocea îi trăda lacrimile din ochi. Erau lacrimi de fericire”, a adăugat polițistul.

Marian Godină a precizat că au fost și oameni care i-au reproșat implicarea în acest caz și i-au spus că este un gest doar „de imagine”.

„Citisem undeva că omul este egoist din fire și că atunci când face fapte bune, le face tot din dorința de a se simți el bine. Unii mi-au și scris că am făcut asta doar de imagine și ca să mă simt bine. Nu știu dacă sunt egoist sau nu... oi fi, dar mă simt incredibil de bine când știu că miercuri, Măriuca are zbor spre Turcia, direct la clinică. Cred că și voi, cei ce ați donat, vă simțiți bine acum, la aflarea acestei vești, egoiștilor! Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru că ați făcut ca promisiunea mea făcută Elenei să se îndeplinească!”, a spus Marian Godină.  

Îi promisesem Elenei, mamei Măriucăi, că va avea suma de bani necesară operației din Turcia și că îmi voi stoarce...

Posted by Marian Godina on 31 Martie 2016

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri