Nereguli descoperite de ISU la metrou. Reacția Metrorex

Data publicării:
tren metrou

Comunicatul Metrorex:

În luna martie a.c. (21-25.03.2016) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a efectuat un control amplu care a vizat toate staţiile şi spaţiile tehnice din metrou.

Finalizarea controlului s-a realizat printr-un proces-verbal transmis la Metrorex în cadrul şedinţei de închidere din 22 aprilie 2016 în care au fost într-adevăr consemnate o serie de neconformităţi.

Acestea au fost discutate punctual în cadrul şedinţei stabilindu-se întocmirea unui Plan de remediere cu explicitarea situaţiilor care nu pot fi eliminate din punct de vedere tehnic şi constructiv necesitând în orice situaţii costuri semnificative.

Urmare discuţiilor purtate, la finalul acestui amplu control s-au consemnat doar o serie de avertismente pentru situaţiile semnalate.

Ulterior, la 6 zile distanţă, în data de 26 aprilie 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă- Dealu Spirii Bucureşti Ilfov, a efectuat un alt control, inopinat. În urma controlului s-au constatat o serie de nereguli, unele regăsindu-se şi în prima notă de control. Dintre aceste 7 neconformităţi, 2 au fost sancţionate de această dată cu amendă, faţă de primul control când au fost sancţionate doar cu avertisment. Metrorex a plătit amenda de 1000 de lei.

Spre exemplificare prezentăm câteva neconformităţi constatate:

Neconformitate exemplul 1: uşile sunt închise cu zăvoare – acest aspect s-a discutat la primul control de fond (cel din 21-25.03.2016) şi s-a explicat faptul că există câteva zone unde nu se poate asigura personal la accese, iar acestea sunt închise, în caz de necesitate acestea se pot deschide cu uşurinţă – sarcina este a personalului Metrorex de la accese şi a agentului de pază. La dispoziţia ISU însă, Metrorex poate dispune deschiderea completă a tuturor uşilor de acces.

Neconformitate exemplul 2: sensul de deschidere a uşilor de acces/evacuare este invers sensului evacuării persoanelor – este o situaţie de fapt ce trebuie analizată din punct de vedere tehnic şi economic raportat la cofiguratia punctuală a fiecărei staţii de metrou.

Neconformitate exemplul 3: nu este asigurată a două sursă de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor cu rol de protecţie împotriva incendiilor - acest fapt nu este confirmat tehnic, rezervarea este asigurată şi s-a explicat acest lucru organelor de control, alte detalii tehnice nefiind din categoria informaţiilor publice.

Neconformitate exemplul 4: iluminatul de siguranţă – această neconformitate privind nefuncţionarea anumitor corpuri de iluminat a fost menţionată la modul general şi în prima notă de constatare a primului control – tratată la acel moment cu avertisment. Precizăm că, pentru iluminatul de siguranţă, conform normelor tehnice , acesta trebuie asigurat cu 85%, fapt urmărit în permanenţă pentru a fi îndeplinit.

Neconformitate exemplul 5: sistemul de taxare obstrucţionează evacuarea călătorilor. Precizăm că, în situaţii de urgenţă, inclusiv la întreruperea alimentării, toate aparatele de acces permit evacuarea liberă a călătorilor. Acest fapt a fost testat în repetate rânduri la aplicaţiile comune realizate de specialiştii ISU şi cei ai Metrorex.

În data de 28 aprilie 2016, ISU a efectuat cel de al treilea control, inopinant şi a transmis nota de control astăzi, 06 mai 2016.

În aceasta s-au consemnat că şi neconformităţi sancţionate cu amendă : tablourile electrice de la scările rulante nu sunt marcate prin indicatoare , şi sunt exploataţi conductori electrici la care s-a constatat existenţa contactelor imperfecte la conexiuni.

Precizăm că scările rulante sunt livrate de un producător din Comunitatea Europeană, marcate de acesta ca şi tablouri de acţionare escalatoare (TAE) iar în ceea ce priveşte starea conductorilor situaţiile semnalate au intrat în proces de remediere iar unele au fost soluţionate chiar pe timpul controlui.

Precizăm că efectuarea tuturor controalelor s-a realizat conform normelor apărute după 2007, în situaţia în care 49 din cele 51 de staţii de metrou aflate în exploatare sunt proiectate integral şi realizate la nivel de structură înainte de anul 2007, iar majoritatea au fost construite şi puse în exploatare în perioada 1979-1990.

Mai trebuie precizat că, de-a lungul timpului, de la începutul exploatării reţelei de metrou şi până în prezent Metrorex şi structurile specializate ale ISU, au avut o strânsă colaborare, atât din punct de vedere al realizării proiectelor reţelei de metrou cât şi al recunoaşterii de către trupele de intervenţie în reţeaua de exploatare şi efectuarea de aplicaţii în staţiile şi tunelele de metrou. Aceste acţiuni au crescut în intensitate chiar în primul trimestru al acestui an.

Totalul amenzilor aplicate de ISU, plătibile de către Metrorex este de 2550 de lei.

Precizăm că la acest moment Metrorex lucrează la finalizarea Planului de măsuri de remediere a deficienţelor. În acest sens, încă din data de 28 aprilie 2016 au fost dispuse prin ordin de serviciu de către directorul general măsuri concrete de verificare şi remediere după caz, a deficienţelor la toate tablourilor şi cablurile electrice din staţiile de metrou.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri