Nicușor Constantinescu: Raed Arafat minte!

Data publicării:
nicusor captura

Întrebat în ce condiții a fost dat acest elicopter de la Consiliul Județean către SMURD, Nicușor Constantinescu a replicat: „De ce mă întrebați pe mine? Că eu eram plecat în SUA și ulterior la Rahova”.

Anchetatorii „ar putea să descopere că dacă continuau contractul de operare, cei doi piloți și personalul trăiau și azi. Pentru că nu dădeam jos flotoarele, eu plăteam cinci ore de antrenament lunar pentru piloți, făceam pregătire, training de scufundare și de salvare dintr-un elicopter teoretic scufundat, așa cum spun normele europene civile. Și atunci poate trăiau cu toții azi, împreună, nu făceam o tragedie”, a declarat Nicușor Constantinescu.

În opinia sa, prăbușirea elicopterului nu a avut cauze tehnice. „Nu a căzut. Acel elicopter a fost văzut de martori venind rectiliniu uniform și efectiv punându-se pe luciul apei, necăzând ca și un bolovan de sus. Aici e problema. Că el nu a venit accidentat de sus. A venit ușor, ca și cum ar ameriza. Dacă aveam flotoarele, trăiam și azi și beam cafea împreună cu echipajul”, a subliniat președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța.

La remarca unui ziarist că secretarul de stat în MAI, Raed Arafat - fondatorul SMURD - spunea că elicopterul nu avea flotoare în momentul în care l-a preluat, Nicușor Constantinescu a spus: „Minte!”.

Nu e o problemă tehnică

Întrebat dacă crede că e o defecțiune tehnică, a răspuns: „Nu. E exclus”. Și a explicat: „Păi sunt trei factori: mediu, care înseamnă temperatura, care era 8 grade a apei, 10 grade afară; vânt – 0 km, vizibilitate – 6 km, ceață – 0. Acel elicopter fiind dotat și comandat de către mine cu sisteme de navigație pe zi și de noapte”, a subliniat Nicușor Constantinescu.

„Dumneavoastră știți de ce venea acel elicopter de la Kogălniceanu? Făcuse alimentarea cu 400 de litri. Deci nu e problemă de pana prostului, cum se spune, pană de carburant. E pur și simplu altceva”, a afirmat Nicușor Constantinescu.

El a arătat că aparatul avea 180 de ore de zbor și a fost livrat în 2013, în 2012 având loc licitația.

Președintele suspendat al CJ Constanța spune că sistemul național de salvare este prost conceput

„Destinația SMURD de a transporta răniți nu are legătură cu acest elicopter, care avea destinație generală. Supraveghea teritoriile bulgăresc și românesc, transporta persoane, supraveghere graniță și, atenție, conjuncție, ȘI transport răniți, deci nu mai era o chestiune obligatorie numai pentru răniți, cum e SMURD-ul”, a punctat Nicușor Constantinescu.

„În opinia mea, întreg sistemul de salvare e greșit, pentru că nu include toate instituțiile, cum a fost cazul ăsta, Căpitănia, și instituțiile care au ambarcațiuni pe apă și pe mare, și ambarcațiunile, și mijloacele private. Și privații, și cetățenii au bărci, elicoptere, sisteme de salvare care pot să intervină în momentul unei catastrofe, dacă sunt băgați în sistem. Dacă nu sunt băgați, atunci se întâmplă această nenorocire”, a mai spus Constantinescu.

”Sperăm să se facă dreptate și cred că destituirea șefului Inspectoratului de Urgență și a prefectului nu înlătură greșelile din sistemul de salvare națională”, a mai declarat Nicușor Constantinescu.

Citiți și: 

Nicușor Constantinescu, despre elicopterul prăbușit: „Cine a tăiat flotoarele să răspundă! Am refuzat să-l predau domnului Arafat”
Surse: DNA a deschis dosar penal privind achiziţionarea elicopterului SMURD de către CJ Constanţa
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri