O ruină zace de ani buni nefolosită. Cetatea Medievală din Oradea, afectată de imaginea unei clădiri abandonate

Data publicării:
oradea

Turistii care vin prin prin şanţul cetăţii să viziteze ruinele medievale, pline de istorie, sunt întâmpinaţi de o ruină a epocii de aur. Oamenii care locuiesc în zonă îşi amintesc faptul că după terminarea blocurilor gospodăria comunală a vrut să construiască o braserie.

Constructorii de pe timpul epocii de aur au început să ridice niste stâlpi, să toarne un planşeu şi să ridice câteva ziduri. După 3 ani, în toamna lui 1989, lucrarea a fost abandonată. Dacă la început s-a vrut un restaurant, acum aici îşi mai găsesc un culcuş doar oamenii fără adăpost care se strecoară prin gardul de protecţie.

Proprietarii actuali ai clădirii au încercat să o transforme şi ei într-un loc de distracţii sau într-o parcare, dar nu au primit avize din partea instituţiilor statului. Aşa că turiştii rămân cu impresia proastă: ei se aşteaptă să fotografieze ruine medievale, nu armătura lăsată să ruginească.

Primăria Oradea a început anul acesta să transforme Cetatea într-un ansamblu care să atragă turişti, iar o ruină ca aceasta care zace de ani de zile în faţa intrării principale în Cetate nu face decât să strice imaginea viitorului punct turistic.

Pâna când va căpăta o nouă destinaţie, locul rămâne un focar de infecţie şi oferă o imagine cu care nu se poate lăuda nimeni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri