PRIMELE IMAGINI cu planorul dispărut în luna august. A fost găsit într-o zonă în care mai fusese căutat

Data publicării:
planor gasit 1 - departamentul pentru situatii de urgenta

FOTO: Departamentul pentru Situații de Urgență

A durat, aşadar, mai bine de trei luni ca autorităţile să dea de urma unui aparat de zbor prăbuşit - în România anului 2015. De vină a fost şi zona greu accesibilă, şi lipsa unor indicii clare despre traseul pe care l-a avut aparatul, în zborul său neurmărit. Mii de oameni, sute de mijloace de deplasare, camioane, ATV-uri, şenilate, avioane şi elicoptere au scotocit zadarnic nouă judeţe. Planorul a fost descoperit, întâmplător, de un turist.

Joi, 6 august, ora 12.30. Planorul lui Mircea Crăciun decolează de la Aerodromul Ghimbav tractat de un avion şi se îndreaptă spre Poiana Braşov. În 20 de minute, ajunge în zona masivului Postăvaru. Planorul se decablează şi-şi continuă zborul, purtat de curenţi.

Ar fi trebuit să aterizeze înainte de apusul soarelui, pentru că astfel de zboruri sunt interzise pe întuneric.

Stelian Cojocaru - comandant Aeroclubul Ghimbav spunea: Nu era nicio problemă, nici cu pilotul, nici cu aeronava. 

Aeroclubul Braşov anunţă ROMATSA că planorul nu a mai revenit la bază, iar informaţia este transmisă, zece minute mai târziu, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Sunt alertate toate unităţile de pe o rază de 200 de kilometri faţă de punctul de decolare.

Autorităţile descoperă că ultima dată când pilotul şi-a folosit telefonul mobil a fost joi la ora 13 şi şase minute. Zona de căutare este reevaluată.

Vineri dimineaţă, 7 august, peste o sută de oameni - angajaţi ISU, jandarmi şi salvamontişti reiau căutările. Din aer sunt asistaţi de elicoptere ale MApN şi MAI, dar şi aparate de zbor de la Aeroclubul Braşov. Patru judeţe sunt răscolite.

În acelaşi timp, în Bacău, de exemplu, peste 100 de oameni s-au împărţit în 10 echipe şi au scotocit muntele Nemira. Căutările pilotului au continuat în cea de-a cincea zi şi în zona Siriu, judeţul Buzău. 50 de pompieri, dar şi jandarmi au luat pădurea la pas.

Iar în timp ce în cele opt judeţe, peste 1200 de oameni, însoţiţi de 280 de vehicule cercetau munţii, în faţa calculatoarelor, alţii au analizat imaginile surprinse de drone.

La 10 zile de la dispartiţia planoristului, căutările au fost restrânse. Doar jandarmii montani, vânătorii de munte şi salvamontiştii au mai ieşit pe teren. Pilotul se antrena pentru un concurs. Nu avea un plan de zbor. Iar la bord nu avea niciun dispozitiv de localizare.


ACTUALIZARE 14:45 Departamentul pentru Situații de Urgență confirmă găsirea planorului, într-o postare pe contul de Facebook al instituției:

„Planorul a fost găsit!
În urmă cu câteva minute, echipajele de căutare formate din pompieri, salvamontiști, jandarmi montani, vânători de munte și polițiști au ajuns în zona indicată din Munții Postăvaru. Din primele verificări, seria aparatului de zbor identificat (5855) corespunde cu cea a planorului dat dispărut la începutul lunii august din acest an.
Totodată, forțele de la fața locului au descoperit rămășițe umane la bordul aparatului de zbor. 

FOTO: Departamentul pentru Situații de Urgență

A fost asigurată perimetrarea zonei, cazul fiind preluat de către organele abilitate, care vor cerceta cauzele și împrejurările producerii evenimentului.

În cursul verii, Masivul Postavarul, o zonă de peste o mie de hectare, a fost inclusă în aerealul de căutare de mai multe ori, cu personal de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, de la Jandarmeria Montană, inclusiv cu alpiniști în zonele abrupte, precum și alte forțe venite în sprijin. De asemenea, zona a fost verificată și din aer atât cu elicoptere, cât și cu drone, dar cu toate eforturile depuse, aparatul de zbor nu a putut fi identificat din cauza pădurii foarte dese.

Misiunea de identificare a aeronavei a rămas permanentă pentru personalul din zonă și ei au acționat, de mai multe ori, pe baza indiciilor primite de la oameni care au frecventat zona ca turiști. Acum, o astfel de sesizare s-a confirmat”.


ACTUALIZARE 14:09 Aparatul prăbușit este, într-adevăr planorul dispărut. Echipele care au ajuns acolo l-au găsit cu aripile și coada rupte, iar cadavrul pilotului era în cabină.

ACTUALIZARE 13:13 Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis un comunicat:

„Astăzi, 21 noiembrie a.c., în jurul orei 11.44, prin apel pe numărul unic de urgență 112, a fost primită informația că în Munții Postăvaru (Muchia Cheii, zona Groapa de Aur) au fost identificate obiecte asemănătoare unui aparat de zbor.

Echipaje mixte formate din pompieri, salvamontiști, jandarmi montani, vânători de munte și polițiști s-au deplasat spre locul indicat pentru a verifica informațiile puse la dispoziție. Zona de verificare este extrem de dificilă, având în vedere terenul accidentat și pantelor abrupte specifice zonelor montane.

După elementele identificate la fața locului, vom reveni cu precizări”.


Jandarmii și ISU se deplasează acum spre locul semnalat pentru a verifica informațiile, dar este o zonă cu acces dificil, un traseu de cel puțin două ore și jumătate, pe teren accidentat. Apelul la 112 a fost primit la ora 11:45.

Deocamdată nu se știe dacă este vorba despre planorul dispărut sau despre un alt aparat de zbor.

Unul din cei mai buni piloţi de planoare ai României a dispărut fără urmă în 6 august, după ce a zburat în Masivul Postăvarul. Autoritățile l-au căutat intens timp de zece zile, dar fără succes.

Apoi, la o lună de la încetarea căutărilor a fost întreprinsă o nouă operațiune în masivul Ciucaș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri