PROGNOZA METEO pe următoarele trei zile. Ninsori, vânt şi temperaturi de până la -8 grade

Data publicării:
iarna zapada ninsoare vant 1

La noapte va ninge viscolit în sudul, centrul şi estul ţării, stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10 cm, iar pe spaţii restrânse se mai poate produce polei. În Banat şi în Crişana vor predomina ploile. Temperaturile minime se vor încadra între minus -8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 4 grade în Dealurile de Vest. 

Vremea rea continuă şi mâine. Va ninge mai ales la munte, în Transilvania şi în Moldova, va fi şi lapoviţă prin sudul ţării şi în Maramureş, în timp ce în rest vor predomina ploile. Toate acestea vor favoriza depunerea de polei. Vântul va sufla cu putere în majoritatea regiunilor şi va spulbera zăpada. Maximele vor fi cuprinse, în general, între minus 3 şi 7 grade.

În zilele următoare, vremea se încălzeşte treptat, astfel că maximele vor deveni pozitive în mare parte din ţară. Precipitaţiile, mai ales sub formă de ploaie, sunt aşteptate pe spaţii tot mai mici, aşa că atmosfera va deveni însorită în regiunile intracarpatice. În schimb în sud şi în est apare ceaţa, care poate persista şi pe parcursul zilei.

În Capitală va ninge destul de mult în orele următoare, iar rafalele de vânt vor atinge chiar şi 50 km/h. Spre dimineaţă, termometrele vor indica până la minus 4 grade la periferia oraşului.

Bucureştenii au parte şi mâine de ninsori în primele ore ale zilei, apoi precipitaţiile vor deveni mixte. Temperatura maximă nu va trece de 0 grade, aşa că se menţin condiţiile de polei. Vântul rămâne intens, iar presiunea aerului va începe să crească uşor.

De miercuri, vremea se încăzeşte uşor şi în Capitală, astfel că, până spre sfârşitul săptămânii maximele vor atinge 2...3 grade cu plus. Vântul se linişteşte. Cu precădere noaptea şi dimineaţa îşi va face apariţia ceaţa, însoţită de burniţă şi se poate forma polei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri