Pericolul unui nou conflict la graniţa României cu Ucraina

Data publicării:
granita getty

 

Preşedintele Petro Poroşenko a convocat urgent o reuniune de securitate, fiind îngrijorat de riscul izbucnirii încă unui conflict în ţara sa. Zona fierbinte este cea din vestul Ucrainei. Aproape de Slovacia, Ungaria şi România. Distanţa până la Satu Mare, spre exemplu, este de 100 de kilometri.

Grupul de ultranaţionalişti Sectorul Dreptei susţine că luptă împotriva corupţiei din rândul clasei politice şi vrea în acelaşi timp să oprească traficul din ţigări din regiune.

Direcţia antiteroristă de la Kiev a întărit deja securitatea în zonă, dar încearcă să poarte negocieri astfel încât un conflict armat să fie evitat.

În urma unui schimb de focuri, deja trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 13 au fost rănite.

Potrivit presei occidentale, membrii grupării se prezintă ca fiind personaje de genul Robin Hood care apără ordinea publică, combătând corupţia care afectează instituţiile guvernamentale ucrainene.

Ungaria este pregătită pentru scenariul cel mai grav, cel în care etnicii maghiari din vestul Ucrainei ar fi forţaţi să fugă din cauza violenţelor. Guvernul Ungariei trebuie să protejeze toţi cetăţenii ungari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...