Opt aparate radar de tip LTI 20-20 TruCAM au intrat în dotarea Poliţiei Române. Modelele au camera video HD de înaltă fidelitate şi un laser integrat, fiind cel mai performant aparat de măsurare a vitezei disponibil astăzi, anunță Poliția Română într-un comunicat.

Aparatul adună pe cardul de memorie înregistrări video, fotografii HD detaliate, ce pot cuprinde marca maşinii, plăcuţa de înmatriculare şi chiar trăsăturile faciale ale conducătorului auto.

Cu ajutorul lor, poliţiştii rutieri, care au fost instruiţi în cadrul unor cursuri în ceea ce priveşte utilizarea aparaturii, vor acţiona pentru combaterea eficientă a vitezei excesive pe şosele şi preîntâmpinarea accidentelor de circulaţie, se arată în comunicat.

Astfel, poliţiştii Secţiei de Poliţie Autostrăzi din cadrul Inspectorului General al Poliţiei Române vor folosi un astfel de aparat radar tip pistol, având în vedere valorile de trafic în creştere şi vitezele de deplasare a autovehiculelor care circulă pe aceste artere rutiere.

Celelalte șapte aparate au fost distribuite către structurile rutiere din cadrul D.G.P.M.B. şi Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Argeş, Bacău, Braşov, Suceava, Prahova, Timiş, unde se înregistrează valori mari de trafic.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!