Poliţistul care a salvat un copil de la înec: Nu credeam că mai ajungem la mal

Data publicării:
copil salvat inec-1

Lacul Fundeni, ora 20, vineri seară. Unul dintre copiii veniţi la scăldat e luat de curenţi şi dus departe de mal. Băiatul încearcă în zadar să înoate înapoi, aşa că începe să strige după ajutor. Martori la scenă, câţiva bărbaţi sună la 112. Primul ajuns la faţa locului e Cosmin Vochin, poliţist la Secţia 5. Fără să stea pe gânduri, se dezbracă şi sare în apă.

În timp ce poliţistul înoată spre copil, pe mal ajung şi medicii SMURD şi jandarmii. Un paramedic intră şi el în apă, ca să-l ajute pe poliţist. Din fericire, copilul e adus la mal şi e preluat de echipajul medical. E speriat, obosit, dar în afara oricărui pericol.

Era foarte epuizat, abia se mai ţinea la suprafaţă. Vorbea haotic. Se instalase panica. În momentul în care am ajuns la mal şi am văzut copilul bine, eram foarte uşurat. Şi pentru faptul că a ajuns copilul bine, şi pentru că am ajuns noi. Eram atât de epuizaţi încât nu credeam că o să ajungem cu copilul până la mal”, a povestit, o zi mai târziu, poliţistul Cosmin Vochin.

Cu toate că autorităţile îi sfătuiesc pe oameni să nu se scalde în lacurile din Capitală, puţini sunt cei care ţin cont de recomandare, mai ales pe caniculă. Astăzi, mai mulţi bărbaţi făceau baie în Lacul Morii, ignorând apa murdară şi pericolul curenţilor. Luna trecută, un adolescent s-a înecat aici, iar sora lui a fost aproape să aibă aceeaşi soartă, încercând să-l salveze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri