Supărat că nu a mai primit niciun ban de la Consiliul Judeţean Constanţa, primarul comunei Peştera vrea să schimbe judeţul. Prima lui opţiune este Tulcea, dar nici judeţele Ialomiţa sau Călăraşi nu sunt de lepădat. Dorinţa edilului poate deveni realitate, susţin specialiştii. Nu va fi însă nici simplu şi nici ieftin.

Comuna Peştera ar putea rămâne în judeţul Constanţa doar din punct de vedere geografic. Primarul din localitate spune că nu mai vrea să aparţină de Consililul Judeţean Constanţa, pentru că instituţia nu i-a mai dat bani de investiţii de şase ani. Edilul ştie deja ce are de făcut.

„În primă fază facem notificare către aceste hotărâri, apoi vom contesta în contencios administrativ, apoi urmează un protest pe 1 aprilie în fața Consiliului Județean Constanța. Apoi, în ultimă fază, este organizarea unui referendum”, a spus Valentin Vrabie, primar Peştera.

Supărarea primarului este cu atât mai mare cu cât, susţine el, este singura comună din judeţ care nu primeşte bani de la CJ Constanţa. Şi, deşi mutarea administrativă în judeţul Călăraşi sau judeţul Ialomiţia ar fi mai la îndemână, primarul spune că prima sa opţiune este Tulcea. Oamenii din comuna Peştera sunt total de acord cu primarul.

„Noi vom fi de partea domnului primar și vom ieși cu toții la protest, iar dacă nu se va rezolva nici așa vom merge cu toții la referendum, ca să se facă tot ce este mai bine pentru comună”, a spus o localnică.

Specialiştii spun că, din punct de vedere legal, primarul îşi poate îndeplini dorinţa, însă nu fără dificultăţi.

„Sunt foarte multe demersuri politice, politico-administrative, care ar costa enorm”, a spus Sorin Calafus, avocat.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa nu au dorit să comenteze intenţia primarului din Peştera.

COMENTEAZA!