EXCLUSIV. Principesa Margareta: Oamenii nu citesc. Trebuie să facem cunoscută istoria noastră cum putem

Data publicării:
margareta

„Pentru mine şi pentru foarte multe persoane, 10 mai este o zi de naştere a României şi trebuie să spun felicitări în fiecare 10 mai. Este şi pentru mine şi pentru alţii ziua naţionala adevărată, când România a  devenit o ţară frumoasă, întreagă şi cu început de prosperitate”, a spus Alteța Sa în chiar ziua în care este sărbătorită regalitatea în România.

Principesa a rememorat cele patru decenii și jumătate de exil și a ținut să demonteze unul dintre miturile născocite de comuniști referitoare la tatăl ei, regele Mihai.  „Am trăit în exil ca oameni normali, am muncit, am mers la școală, toată lumea a trăit ca o familie absolut normală, în Anglia într-un sat mic, apoi în Elveția, unde tatăl meu era pilot. Nu a plecat din țară cu un tren cu aur”, a spus principesa Margareta.

Copilăria mea a fost fericită, dar cu o umbră ce plana, regele era trist. I-a fost dor de țara noastră și el a știut tot ce se întâmpla, minciunile, cum a suferit populația, cum oamenii erau închiși. Era foarte greu pentru el”, a subliniat Alteța Sa.

„Revenind, am descoperit ce au făcut aici comuniștii: copiii abandonați, bătrânii abandonați, satele distruse. Când am venit prima oară m-am simțit ca și cum sunt o persoană întreagă. După aceea a fost mult de descoperit, de muncit, de făcut. Am început cu oamenii care au venit să mă vadă, cu oameni curioși, am descoperit de fapt ce vor ei și pentru asta am debutat cu o fundație, Fundația Principesa Margareta, pentru a ajuta să nu se mai întâmple ce era înainte, cu orfelinatele, etc”, a explicat principesa Margareta.

Alteța Sa a recunoscut că nu a fost ușor la început, iar bătălia pentru adevăr continuă și astăzi. Secretul reușitei, potrivit principesei, este răbdarea și tactica pașilor mărunți. „A fost propaganda, era dificil de depășit propaganda, dar în timp am reușit să facem câte un pas, fără tam-tam, oamenii au început să înțeleagă. Poate familia regală nu e suficient de cunoscută publicului acum, dar sunt eforturi, cărți ce vor fi publicate, cu istoria monarhiei. E mult de învățat, oamenii nu citesc aici, e grav, trebuie să facem cunoscută istoria noastră cum putem. Fără ea nu avem rădăcini, fără rădăcini nu putem crește. E o campanie acum pentru a citi”, a subliniat Alteța Sa.

Citiți și: INTERVIU. Principele Radu al României: Dușmanii noștri râd când ne bâlbâim la construcția de autostrăzi

„Am încredere în țara aceasta”

Principesa e încrezătoare, însă, în posibilitățile și viitorul României. „Să vorbim despre ce este frumos aici. Tineretul e minunat, inteligent. Am mers în America, Europa, găsesc români acolo, tehnicieni, medici, oameni talentați, care vor reveni dacă va merge mai bine aici. Aici lipsesc multe lucruri, ca autostrăzi, etc. E dificil și în medicină, mulți medici au plecat, dar România are mult de dat, am încredere în țara aceasta”, a arătat principesa Margareta.

Întrebată despre prezența principelui Nicolae în România, Alteța Sa a dezvăluit că acesta este foarte încântat de țara în care a ales să se mute și este în plin proces de învățare. „Principele Nicolae e foarte ocupat aici, reprezintă familia în diverse evenimente, a făcut turnee, a făcut un curs de limba română la Iași, e pasionat de țara asta. A început să își facă prieteni”, a spus Alteța Sa.

În opinia principesei, în România sursa de speranță e poporul. „E o mare bogăție umană aici. Trebuie să scoatem acest lucru la iveală, pentru asta suntem noi aici. Rolul nostru e de a da speranță, să fim unificatori, să mergem înainte și să fim alături”, a încheiat principesa Margareta.

Urmăriți interviul integral acordat Elenei Vijulie de Principesa Margareta în materialul video de mai sus.

Mai multe materiale despre regalitate, difuzate de Digi24 în cadrul campaniei dedicate zilei de 10 Mai, puteți citi și viziona AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri