Metroul va circula toată noaptea de Revelion, însă va trebui să aşteptaţi mai mult în staţii. Cei care nu au metrou în zonă, pot folosi transportul de la suprafaţă pentru a ajunge acasă. Sunt 16 linii de autobuze şi două tramvaie care vor uni centrul Capitalei şi cele şase sectoare. De asemenea, trebuie să ştiţi că, în caz de urgenţă, ambulanţele vor avea program normal de lucru, la fel şi cele nouă spitale de urgenţă din Bucureşti.

Embed:

În noaptea dintre ani, trenurile de metrou vor ajunge în staţii la intervale de 10 minute la miezul nopţii şi de 20 de minute, până la cinci dimineaţa. Apoi, până pe 4 ianuarie, bucureştenii vor avea mai puţin de aşteptat pe peroane pentru că trenurile vor circula la nouă minute distanţă, pe toate cele patru magistrale.

Şi celelalte mijloace de transport în comun circulă în noaptea de Revelion. Autobuzele RATB de pe 16 linii şi tramvaiele 1 şi 41 vor asigura legătura între centrul Capitalei şi cele şase sectoare şi vor circula la intervale de 40, respectiv 30 de minute. Iar în primele două zile din an, va fi ca într-o zi de duminică.

În noaptea dintre ani, toate cele nouă spitale de urgenţă din Capitală vor fi pregătite pentru orice situaţie. La fel şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care va avea program normal de lucru. De asemenea, până pe 3 ianuarie, 12 farmacii din Capitală vor fi deschise non-stop.

În ajunul Revelionului, programul hipermarketurilor şi al mall-urilor din Capitală va fi mai scurt. Pe 1 ianuarie, cele mai multe dintre marile magazine vor fi închise. Bucureştenii sunt aşteptaţi însă în cafenelele şi restaurantele din mall-uri, care rămân deschise în prima zi din 2016, chiar şi până la ora 1 noaptea.

Programul Metrorex

-între 24:00 şi 1:00 - din 10 în 10 minute

-între 1:00 şi 5:00 - din 20 în 20 minute

Programul RATB

-16 linii autobuz, interval 40 minute

-tramvaiele 1 şi 41, interval 30 minute

Farmacii deschise non-stop

- patru în Sectorul 1

- două în Sectorul 2

- trei în Sectorul 4

- una în Sectorul 5

- două în Sectorul 6

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!