Plăteşti mai repede şi eşti iertat de o parte din pedeapsă. Acesta este principiul după care mai mulţi parlamentari vor să modifice Codul Rutier. Ei propun ca perioada de suspendare a dreptului de a conduce să se înjumătăţească, atunci când şoferul vinovat îşi plăteşte amenzile imediat ce le primeşte.

Embed:

Un domn recunoaşte că nu s-a grăbit niciodată să îşi plătească amenzile de circulaţie. Aşa că, de la o lună la alta, datoria către stat a tot crescut.

Șofer: Eu am vreo 80 de milioane la ei.
Reporter: Cât?
Șofer: Vreo 80 de milioane.
Reporter: Nu le-aţi plătit.
Șofer: Nu.
Reporter: Păi de ce?
Șofer: Nu am vrut.
Reporter: De ce?
Șofer: De circulaţie.
Reporter: Nu, de ce nu aţi vrut să le plătiţi!
Șofer: Că nu am bani să le dau.
Reporter: Păi şi în cazul asta ce faceţi, o să vă bată la uşă.
Șofer: Le pun colo, îmi fac tablou şi le înram, şi mai mă uit la ele... Nu am nimic pe numele meu, ce să îmi ia, ce or găsi prin casă, furculiţe, linguri.

Alţii văd lucrurile diferit.

Femeie: Cei care ţin la buzunar mai merg să plătească, fiecare îşi face calculele după cum consideră.

Potrivit propunerii legislative, dacă amenda este plătită în 48 de ore, cei care au rămas şi fără permis de conducere îl vor primi înapoi mai repede. De exemplu, dacă permisul a fost reţinut pentru trei luni de zile, îl pot recupera după o lună şi jumătate.

Iniţiatorii spun că, astfel, vor să îi convingă pe români să îşi achite cât mai repede amenzile.

Am luat prin sondaj câteva primării... Marea surpriză a fost că restanţele la plata amenzilor de circulaţie din totalul restanţelor impozitelor, taxelor neîncasate la aceste primării se situează în jurul a 40 la sută din total restanţe”, spune Marius Obreja, senator PNL, iniţiatorul legii.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Senatului.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!