Activiştii Greenpeace din România s-au solidarizat cu cei din străinătate, protestând față de reţinerea a 30 de activişti Greenpeace de către autorităţile ruse, în septembrie. Cincisprezece militanți Greenpeace au venit, sâmbătă, într-o benzinărie Gazprom din Arad. 

Militanții au arborat două pancarte pe plafonul de deasupra pompelor și au ocupat benzinăria, protestând pașnic. Activitatea stației nu a fost afectată.

Poliția a venit după o oră de la începerea protestului și i-au legitimat pe partincipanții la protest, dar altceva nu au știut ce să facă. Polițiștii nu aveau mijloacele necesare pentru a se urca pe acoperiș ca să dea jos cele două pancarte arborate de protestatari.

Activiștii au venit din România, Ungaria și Austria. Ei au fost sfătuiți de Greenpeace International să nu se lege cu lanțuri - forma consacrată de protest a organizației - și să nu perturbe activitatea benzinăriei, transmite corespondentul Digi24. Protestul a durat circa trei ore.

Protestatarii au cerut eliberarea celor 28 de activiști Greenpeace și a doi jurnaliști, reținuți în septembrie de autoritățile din Rusia, în timp ce încercau să arboreze două bannere pe o platformă petrolieră, nemulțumiți de intenția Gazprom de a fora în Arctica.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!