Regele Mihai l-a decorat pe Lech Walesa cu Ordinul „Coroana României” în Grad de Mare Cruce

Data publicării:
Lech Walesa - Guliver GettyImages 1

 

Foto © Guliver/GettyImages

Regele Mihai a oferit, joi seară, un dineu oficial la Palatul Elisabeta în onoarea a 12 şefi de stat din Europa Centrală şi de Est cu ocazia a 25 de ani de la căderea comunismului, la acest eveniment fiind prezent şi fostul preşedinte al României Emil Constantinescu.

Înainte de acest dineu, în Sala Regilor din Palatul Elisabeta, Regele Mihai i-a înmânat fostului preşedinte al Poloniei Lech Walesa Ordinul "Coroana României" în Grad de Mare Cruce, pentru „inegalabila contribuţie a acestuia la căderea comunismului în Europa, cel mai important eveniment al secolului trecut”.

Cancelarul Decoraţiilor Regale, Ioan Luca Vlad, a a declarat presei că acest eveniment este foarte important atât pentru familia regală din România, cât şi pentru România, deoarece, „pentru prima oară după 1948, Majestatea Sa Regele Mihai a decorat un alt şef de stat, pe preşedintele Lech Walesa, primul preşedinte al Poloniei democratice”, informează Mediafax.

„El este şi scânteia care a declanşat revoluţiile din 1989 şi care a dus la reinstaurarea democraţiei şi libertăţii în Europa Centrală şi de Est. Alături de le se află alţi foşti 11 şefi din perioada aceea tulbure care şi/au condus ţările către democraţie şi libertate. Faptul că aceşti şefi de stat precum Bulgaria, Albania, Lituania se află la Bucureşti, fapt care i se datorează în mare măsură şi preşedintelui Emil Constantinescu este o onoare pentru ţara noastră căreia i se recunoaşte rolul crucial pe care l-a avut în destrămarea comunismului în anii 90”, a precizat cancelarul Decoraţiilor Regale.

La evenimentul de la Palatul Elisabeta au participat:

Lech Walesa, preşedinte al Poloniei în perioada 1990-1995

Emil Constantinescu, preşedinte al României în perioada 1996-2000

Hikmet Cetin, fost vicepremier al Turciei

Markus Meckel, fost ministru de Externe al Germaniei

Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord primar al Londrei în perioada 2002-2003

Gabor Dezszky, fost primar al Budapestei

Stanislav Shushkevich, preşedinte al Belarus în perioada 1991-1994

Sali Berisha, preşedinte al Albaniei în perioada 1992-1997

Petru Lucinschi, preşedinte al Republicii Moldova în perioada 1996-2001

Rexhep Meidani, preşedinte al Albaniei în perioada 1997-2002

Rudolf Schuster, preşedinte al Slovaciei în perioada 1999-2004

Boris Tadic, preşedinte al Serbiei în perioada 2004-2012

Viktor Iuşcenko, preşedinte al Ucrainei în perioada 2005-2010

Valdis Zatlers, preşedinte al Letoniei în perioada 2007-2011.

La ceremonie au fost prezenţi, alături de cei 12 foşti şefi de stat, și Principesa Margareta şi Principele Radu.

Citiți și:
Fostul președinte al Poloniei, despre prăbușirea comunismului: „Când am încercat să ne opunem regimului eram întrebaţi: cui vă opuneţi?”
Ion Iliescu: Ar fi util să avem şi acum societate civilă activă, vie, puternică, precum cea din anii ’90
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri