Sediile PSD şi UNPR din centrul Capitalei au fost vândute de RA-APPS către partide, la preţuri de nimic

Data publicării:
psd

Regia Autonomă a Protocolului de Stat este gata să vândă la preţuri minimale sediile PSD şi UNPR din centrul capitalei. Imobilele, ambele de patrimoniu, au fost evaluate chiar de experţii RA-APPS, iar preţul stabilit de aceştia este de zece ori mai mic decât cel practicat pe piaţă.


Partidul Social Democrat a reuşit să semneze cu RA-APPS un contract la care mulţi cumpărători doar visează: a achiziţionat clădirea în care funcţionează sediul său central la un preţ de aproape şase ori mai mic decât în cazul altor imobile vândute de regie. Pentru vila de 3500 de metri pătraţi va plăti 963.000 de euro, adică 275 de euro pentru fiecare metru pătrat.

Aceasta „este zona zero a Bucureştiului, pentru că aici sunt cele mai valoroase proprietăţi, sunt cele mai căutate. Este o zonă foarte vizată, o zonă exclusivistă unde găseşti foarte rar oportunităţi”, explică pentru Digi24 Dragoş Vîlceanu, - preşedintele Asociaţiei Brokerilor Imobiliari.

O afacere şi mai bună a reuşit Uniunea Naţională pentru Progresul României, partid condus de vicepremierul Gabriel Oprea. Cu doar 110.000 euro, a cumpărat o vilă de 340 de metri pătraţi - un chilipir, în condiţiile în care UNPR achită doar 325 de euro pe metrul pătrat.

Specialiştii imobiliari spun că numai terenurile din zonă se vând cu cel puţin 2000 de euro metrul pătrat. Preţurile sunt şi mai ridicate când vine vorba de clădiri. „În această zonă nici măcar un apartament nu poate fi cumpărat sub 2000-2500 de euro pe metrul pătrat. Dacă vorbim de clădiri de patrimoniu sau clădiri amplasate în zone foarte foarte bune, atunci ne putem aştepta la preţuri şi mai mari”, arată acelaşi Dragoş Vîlceanu.

Cele două partide au profitat de o lege care le dă voie să cumpere clădirile fără credit bancar, direct de la RA-APPS, adică de la stat. Ambele imobile au o istorie bogată. În actualul sediu al PSD, o creaţie a arhitectului bucureştean Ion Berindei construită în 1914, a funcţionat vreme de aproape un sfert de secol unul dintre cele mai importante muzee de artă din Capitală. Şi mai vechi este imobilul în care funcţionează acum sediu al UNPR. Clădirea a fost ridicată la sfârşitul secolului a XIX-lea şi este monument istoric.

Contractele de achiziţie au fost semnate de cele două partide în luna decembrie a anului trecut. PSD va plăti timp timp de trei ani o rată lunară de 24.000 de euro, în timp ce UNPR va achita 36 de rate a câte 2770 de euro.

Sediul PSD

Adresa: Şoseaua Kiseleff nr. 10.

Suprafaţa: 3500 metri pătraţi.

Preţ: 275 euro/mp.

Sediul UNPR

Adresa: Str. Gheorghe Brătianu nr. 7.

Suprafaţa: 340 metri pătraţi.

Preţ: 325 euro/mp.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri