Summitul China - Europa Centrală şi de Est. Îngrijorare în cancelariile europene

Data publicării:
comisia europeana ec europa eu 1-1

Summitul de cooperare China - Europa Centrală şi de Est nu este privit cu ochi buni de liderii ocidentali. Comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, a declarat că europenii au datoria să îşi apere interesele. Convins că Beijingul urmăreşte să dezbine statele europene, Karel De Gucht a apreciat că nu primeşti nimic din partea Chinei, dacă eşti drăguţ cu ea. În plus, cel mai mare spaţiu economic din lume nu îşi poate permite să fie intimidat, a completat comisarul european.

Nu am auzit acest tip de reacţii atunci cand state importante din vestul Europei au încheiat contracte de miliarde foarte bune cu China şi nu s-au pus întrebări: se respectă sau nu regulie UE, se respectă sau nu unitatea UE. România are dreptul legitim, împreună cu celalate state din regiune, la resurse de dezvoltare”, a fost replica ministrului român de Externe, Titus Corlățean.

Mai mult, Bruxelles-ul a transmis celor 28 de state membre UE o circulară cu două reguli privind relaţiile cu China. Prima regulă este ca orice negociere bilaterală cu China să nu treacă peste liniile directoare stabilite la nivel comunitar. A doua este ca statele membre să informeze Bruxelles-ul în legatură cu eventualele acorduri încheiate cu China.

Este un lucru extrem de important, ca România să găzduiasca a doua ediţie, toate obiectivele pe care ţările centrale şi din sud estul Europei le au în relaţia cu China sunt obiective care se adaugă relaţiilor şi parteneriatului UE-China. Am discutat acest lucru cu Jose Manuel Barosso, mesajul e pozitiv”, a spus premierul Victor Ponta.

Un diplomat european, citat sub protecţia anonimatului de cotidianul Financial Times, aprecia că forumul de la Bucureşti face parte dintr-o strategie a Beijingului de a diviza Uniunea Europeană pentru a o cuceri, mai apoi.

Bruxelles-ul suspectează China că dorește să pună presiune pe negocierile cu Uniunea Europeană, aflate în desfășurare. Din punctul de vedere al şefului Executivului de la Bucureşti, Victor Ponta, intervievat de agenţia chineză de presă Xinhua, vizita premierului Li Keqiang va fi una istorică. De altfel, Victor Ponta afirmase recent, chiar la Beijing, că România îşi doreşte să devină principalul partener al Chinei în Europa - atât economic, cât şi politic şi diplomatic. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri