Supraviețuitor al accidentului dintre Brașov și Făgăraș: „Am simțit că mor”

Data publicării:
raniti microbuz-1

„Sunt puţin în stare de şoc, pentru că, în momentul în care am văzut că autocarul a scăpat de sub control, am simţit că mor şi, sincer să fiu, am văzut manevra şoferului de a evita coliziunea si apoi a intrat în parapet. Avea undeva la 60-70 la oră”, a spus tânărul.

Silviu Enache a explicat că mergeau la Arad la un spectacol și că erau însoțiți de doi profesori. Au plecat din Iași la ora 5 și un sfert, cu doi șoferi, și în drumul spre Arad microbuzul a mai oprit și totul a fost în regulă. 

„Ne-am oprit. Apoi am continuat drumul. Totul era în regulă, şi când să coborâm acea vale, totul a scăpat de sub control. Am văzut că domnul şofer a încercat să tragă frâna de motor, după a tras cu disperare frâna si a intrat direct în parapet. Eram pe scaune. Cand s-a produs accidentul, am ieşit toți pe geam, sub autocar”, a spus tânărul. 

Potrivit primelor informații au murit patru persoane și alte 22 sunt rănite. Unul dintre decedați este un copil, ceilalți trei sunt adulți. De asemeena, sunt și 14 răniți. Un adult și un copil primesc îngrijiri medicale sub cod roșu, ceea ce înseamnă că sunt în stare gravă. 

La fața locului s-au deplasat șase ambulanțe și 50 de persoane de la ISU. Traficul a fost întrerupt pe drumul dintre Perșani și Vlădeni, pe DN1 Brașov-Făgăraș, la kilometrul 205, pe o distanță de 200 de metri.

Microbuzul transporta elevi de la Colegiul de Artă Octav Băncilă din Iași și de la Palatul Copiilor din Iași care mergeau la un festival de folclor spre Arad. Potrivit primelor informații, microbuzul era supraîncărcat. Autoturismul avea 25 de locuri și autoritățile spun că în vehicul se aflau 27 de persoane.

FOTO. Microbuz cu copii implicat într-un accident între Brașov și Făgăraș: 4 MORȚI și 22 răniți
VIDEO. Primele imagini de la accidentul dintre Brașov și Făgăraș în care este implicat un microbuz cu copii 
Mesajul președintelui Iohannis după accidentul dintre Brașov și Făgăraș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...